AXXIS - Utopia

La 20 de ani de la debutul discografic cu Kingdom of the Night, Axxis, unii din veteranii power metal-ului melodic german au lansat in aceasta vara cel de-al doisprezecelea album de studio, intitulat Utopia.

Dupa de-acum-obisnuitul intro (Journey To Utopia), intram %u201Ein paine%u201D cum s-ar zice. Clape bombastice, riff-uri clare si ritmuri catchy, acelasi Axxis ca intotdeauna cu alte cuvinte. Prima piesa (Utopia) nu ma lasa prea impresionat, cu toate ca remarc vocea feminina folosita exact in momentul potrivit si integrata foarte bine in refren. De aici incolo, insa, piesele devin parca mult mai memorabile (Last Man On Earth, Sarah Wanna Die); cu toate ca sunt construite dupa aceeasi reteta, suna mai natural si mai catchy. Ca sound, piesele sunt saltarete, ritmate si energice, asa cum ne-au obisnuit Axxis.
Vocea feminina revine din cand in cand, dar apare mult mai putin fata de albumul percedent Doom of Destiny, avand parca rolul de a accentua anumite momente prin continuarea partilor vocale ale lui Bernhard Weiss sau a da mai multa profunzime unor bucati instrumentale. Pe de alta parte vocea feminina mi se pare mult mai bine integrata in cadrul compozitiilor fata de Doom of Destiny, unde imi parea parca un pic fortata in unele momente.

Poate ca unora le va parea un album in care trupa a facut un pas inapoi fata de multele elemente inovatoare pe care le adoptase cu un album in urma. Nu zic nu, e posibil; in schimb tot ceea ce au pierdut poate din elanul inovator compenseaza cu varf si indesat prin coerenta. Albumul e foarte solid, are o anumita coerenta stilistica ce lega piesele intr-un tot extraordinar de bine legat. M-a frapat cat de bine se potrivesc liniile melodice ale unor piese ascultandu-le una dupa alta.

Si din punct de vedere al structurii albumul e foarte bine gandit, balada Father%u2019s Eyes temperand tempo-ul exact cand trebuie, si mai fiind pe deasupra si o piesa destul de reusita. Tempo-ul evolueaza in sus dupa aceea, dar cu suficienta variatie cat sa nu plictiseasca.

Despre instrumentatie si productie acum. Vocea lui Bernhard Weiss este exact cum ar trebui sa sune partea vocala pe un album de genul acesta, potrivire perfecta. Solo-urile de chitara sunt reusite, chiar cateva suna foarte bine; la fel si partea de riff-uri, care din cand in cand m-a impresionat prin stilul simplu si eficient adoptat; de remarcat aici ar mai fi clapele, care intregesc sound-ul Axxis. Despre productie nu sunt foarte multe de spus, totul se aude asa cum trebuie si isi gaseste locul potrivit in ansamblu.

Asadar, un album foarte reusit al celor de la Axxis. Mi se pare ca au gasit un echilibru perfect intre elemente ale albumelor anterioare. Un album foarte solid, foarte bine legat, cu multe momente si linii melodice memorabile, refrene catchy si piese inspirate de la un capat la altul.

Piese favorite: Sarah Wanna Die, The Monsters Craw, Eyes Of A Child, Heavy Rain

( ) album foarte solid, cu foarte multe piese reusite si linii melodice catchy si memorabile; energie multa si inspiratie
(-)  un pic mai conservator; acelasi stil Axxis binecunoscut care nu va surprinde pe nimeni

Goss Nota: 8.5