MYSTIC CIRCLE - The Bloody Path of God

Acesti baieti, care acum zece ani erau cinci, anul trecut erau trei si acum sunt numai doi, persevereaza in a tine numele trupei in plutonul imediat urmator celui fruntas. Asta insemnind ca nu orbesc pe nimeni cu stralucirea geniului lor, dar, in acelasi timp sunt linistitor de multi cei care nu isi pun palmele peste urechi cind ii aud. The Bloody Path of God ii ajuta sa isi consolideze aceasta imagine. Mystic Circle au cintat black metal cind toata lumea cinta black metal si au inceput sa se intoarca spre thrash/death, vazind ca thrash/death-ul a redevenit fancy. Ei descriu aceste intimplari ca fiind evolutie si dorinta de a depasi granite. Ceea ce este adevarat, numai ca granitele respective sunt deja depasite. Asa cum n-au produs vreo supriza pina acum, nu e cazul sa aveti emotii ca ne vor produce vreuna tocmai astazi.

Sa discutam muzica. Mystic Circle cinta thrash metal cu ceva influente death si black, si se simt foarte confortabil in aceasta postura, doar Unholy Terror si Riders of the Apocalypse amintind ca altadata cintau altceva. Adica black metal pagin, satanic, singeros. Unii vor comenta ca si pe albumul precedent situatia era aceeasi. Asa este, chiar sunt doua refrene a caror cadenta (ca de melodie nu se poate pune problema) imi suna cunoscut, dar, in general, reteta este sensibil imbunatatita. Majoritatea pieselor au riff-uri fortoase si rimturi energizante sacadate pe pedala dubla, iar vocea lui Belzebub evita la milimetru monotonia, intregind un asalt balansat care stirneste rapid feedback din cap si din picioare. Pe ici acolo, chitaristul Ezpharres mai strecoara mici smecherii si cite un solo decent, dar de multe ori m-am trezit exclamind in gind catre mine insumi: ce simplu e, dar ce misto suna! Duduie, bubuie si traforeaza in urechi si produce agitatie in membrele corpului. Lirica cutremurata de revolta (We are not the children of Jesus Christ) sau umbrita de profetii sumbre (the end is near the time has come) este uneori subliniata prin pasaje atmosferice sustinute de clape „malefice” sau de momente in care chitaristul Ezpharres isi arata sensibilitatea. Rezonabil de scurte aceste pasaje, aduc un pic de variatie in shredding-ul neobosit al baietilor din Cercul de Mistica. Un cover Celtic Frost la final aduce un zimbet nostalgic si o mireasma din anii 80 si intregeste imaginea de album care tine pasul cu tendintele actuale. 

Si cam atit, sa nu ma complic cu alte descrieri, pentru ca The Bloody Path of God propune o muzica simpla, fara pretentii prea mari, dar foarte bine cintata in simplitatea ei si de a carei eficienta va veti convinge ascultind-o.

Klawz Nota: 8