YES - Talk

De ce DA? De ce nu (Why YES, Why not?). Pentru ca Yes este o legenda vie a progressive-rock-ului, gen pe care l-a dus pe culmi nebanuite, pentru ca este unul din precursorii progressive-metal-ului unor Dream Theater (care a recunoscut influenta Yes si elocvent a fost pasajul Yes cantat de John Petrucci in solo-ul chitaristic de la Bucuresti), Fates Warning si altii care nu imi vin acum in minte, si, in fine pentru ca Yes nu ar trebui sa lipseasca din bagajul de cunostinte muzicale al metalistilor.

Cine au fost si cine sunt Yes pentru cei ce inca nu stiu nimic? In cateva cuvinte grupul s-a format in 1969 in Anglia (si activeaza si astazi) afirmandu-se de la inceput ca un cult band prin texte metaforice si ermetice, poetice, ce trimit la universuri paralele, printr-o muzica elaborata ce-si extrage seva din simfonismul clasic, desi tot timpul au ramas o trupa rock ce a excelat in aranjamente orchestrale de mare efect, posibile gratie virtuozitatii muzicienilor (despre istoria grupului, poate cu alta ocazie, numai daca sunteti curiosi).

Am ales pentru exemplificare albumul Talk, cel mai reusit din perioada in care partitura chitarei a fost sustinuta de Trevor Rabin (1983-1995) care s-a impus printr-un stil diferit fata de predecesorul sau Steve Howe.

Albumul rezista si la o auditie in 2004, cucerind prin ingeniozitatea aranjamentelor, surprinzatoarea fluiditate in ciuda numeroaselor break-uri si schimbari de ritm, prin armonie si productie desavarsite. Totul se invarte in jurul conceptului de comunicare, desi nu e un album conceptual , si elocventa mi se pare coperta, de un simplism dezarmant fata de celelalte albume Yes, sugerand, parca, Internetul, cel mai modern mijloc de comunicare.

Descrierea muzicala a albumului, piesa cu piesa, mi se pare imposibila. Ce se poate observa de la prima auditie: orice influenta externa este greu detectabila caci trupetii trec totul prin filtrul foarte personal Yes; partitura chitarei abunda in slide (indiferent ca-i solo sau riff) ce imprima ansamblului o nuanta americana.

Dintre piese ies in evidenta I Am Waiting care degaja o nostalgie fara margini (cunosc blackeri care au fost loviti din prima de acest opus), dar nu e un sirop pentru ca sectia ritmica e foarte energica, si suita Endless Dream scrisa in buna traditie a lucrarilor ample cu structuri simfonice din anii '70.

In incheiere, o recomandare: sa nu va puna, cumva, necuratul sa audiati orice produs Yes mai mult de o data (sau doua), caci veti pati ca mine, veti deveni dependenti pe viata de fascinantul univers sonor Yes.

Adrian Nota: 9