IVORY TOWER - Subjective Enemy

Dupa opt ani de absenta, nemtii de la Ivory Tower revin cu un album la categoria progresiv cu influente power, acestea din urma mai ales din cauza vocii (care, mie personal, nu-mi place deloc – mediocra, fortata si pe alocuri agasanta). Daca asculti cu atentie piesele, observi grija pentru detaliu, riff-urile lucrate, modul inteligent de utilizare a clapei si alte elemente care fac partea instrumentala de o calitate ridicata. La unele piese (Warning, Access Denied) acest lucru apare evident; la altele nu din prima, ca in The Calling  sau Construction Site, la o prima vedere nefiind nimic acolo. Words este o balada destul de reusita, aici vocea nu ma mai deranjeaza, iar backing-ul dubleaza cu efect. Subjective Enemy este printre cele mai bune piese ale discului, dar My World este preferata mea (chiar daca aduce cam prea mult cu Helloween), din nou pentru partea instrumentala. Wellcome to... este o mica bijuterie progresiva, surprinzator chiar catchy, iar Keys mi-a dat senzatia de mic vartej. Finalul, Awake, este destul de lung (11 minute) pentru a cere atentie suplimentara, de care daca nu dispui nu prinzi piesa; daca ai rabdare, descoperi o compozitie frumoasa, inteligenta si cu multa alternanta. Un lucru ce nu mi-a placut deloc sunt acele fragmente de legatura, de sub doua minute (cred ca-s vreo 7 la numar) – nu le-am gasit sensul, nu le-am prins semnificatia si le-am vazut numai ca chestii de umplutura intr-un album oricum suficient de lung.

(+) un album bine facut, muzicieni talentati si tehnica instrumentala foarte buna
(-) nimic, dar absolut nimic remarcabil si nici nimic memorabil

Mad Nota: 7.5