MINISTRY - Rio Grande Blood

Traiasca W!

Cum ieri s-au implinit 85 de ani de la infiintarea Partidului Comunist Roman, mi se pare potrivit sa incepem prin a multumi tovarasului George W Bush fiindca ne-a creat cele mai bune conditii pentru aparitia acestui album foarte bun de la Al Jourgensen&Co.
Intr-adevar, W are doua mari merite in tot mandatul lui: i-a enervat pe Megadeth si pe Ministry.
Drept care cel de-al 10-lea album al acestei din urma trupe e rau-rau, foarte critic la adresa administratiei americane si plin de invitati care sa colporteze propaganda anti-sistem a lui Jourgnesen.
Nu este pe lume placere mai mare (cum spune cantecul) decat sa-l asculti pe Al impreuna cu Jello Biafra – vocalul super-trupei punk Dead Kennedys. Jello si DK, care promoveaza paradoxalul punk inteligent, au ramas in memoria unui public superficial doar cu supra-apreciatul "Too Drunk To Fuck". Pe Ass Clown ascultam cu placere un discurs violent si acid al lui Biafra, cu timbrul la fel de tremurat si crizat, care completeaza satira lui Jourgensen la adresa politicienilor de la Washington.

Alti doi oaspeti la voce sunt sergentul Major (un gradat pensionat care urla comenzi pe tot parcursul piesei Gangreen) si Liz Constantine, vocalista trupei Dizzy X (pe melodia Khyber Pass). Cine sunt cei de la Dizzy X? Doi muzicieni interesanti, un fel de White Stripes ai Americii. Pe cale sa devina celebri, dupa aparitia lui Liz pe acest album :)

Cred insa ca e mai important sa stiti ca responsabil cu chitara pe Rio Grande Blood e Tommy Victor (ex-Prong), iar la bas trage tare Paul Raven de la Killing Joke si (favoritii mei) Murder Inc.

Cum e muzica pe ansamblu? Daca ar fi sa parodiez o eticheta de ciocolata as spune: "Industrial de calitate, cu 70% riff-uri rapide si percutie bestiala (programata si ne-). Atentie! Poate contine urme de punk si hardcore. A se pastra in CD player cel putin 30 de zile. Serviti cu urechile ciulite, pentru ca are versuri interesante."
Un album rau a fost si Houses of the Mole (2004), insa Rio Grande Blood e mai divers, atat datorita invitatilor de pe album, cat si faptului ca dl. Jourgensen s-a aplecat mai mult asupra compozitiei si a scos piese mai elaborate, care aduc aminte de perioada Dark Side Of The Spoon (1999).

De ce nu 10, atunci? Pentru ca, totusi, dl. Jourgensen face totul de unul singur, iar asta ii aduce si anumite limitari. N.W.O a fost un lucru mult inaintea timpurilor sale, dar asta se petrecea in 1992. De vreo cativa ani, albumele sunt doar in pas cu timpurile; si cam stim la ce sa ne asteptam de la Ministry. As vrea foarte tare ca urmatorul album sa ma surprinda (da, chiar si neplacut) prin includerea altor muzicieni in faza de compozitie. Altfel, o sa fie al treilea album previzibil, caz in care nici oo antologie sau compilatie de update mix-uri n-o sa poata compensa lipsa surprizei.
Si inca un lucru care m-a facut sa-i scad jumatate de punct – poate e subiectiv si personal si n-am ce-i face: albumul e plin de sample-uri reale si false de la George W Bush. Eu inteleg ca in State e big business sa ai o voce asemanatoare cu a lui W zilele astea, dar pur si simplu m-am saturat sa-l tot aud. Inclusiv pe albume de metal.
In concluzie, astept cu nerabdare sa-i vad pe Ministry la Sziget in vara asta. Si va sfatuiesc si pe voi sa nu-i ratati; sunt un spectacol de neuitat, mai ales daca dl. Jourgensen se abtine de la droguri.

Tzugu Nota: 9.5