DEATH ANGEL - Relentless Retribution

Stiti… cateodata ascultati un album si cum se termina, va ganditi “UAU! IOI! AH! UU! MM! IMI PLACE!” (folosind exact acesti termeni, sunt sigur). Alte dati ascultati un album prima oara, va ganditi “Hm…” si il mai rotiti o data – sau ma rog, in ziua de azi, dati click pe “toggle repeat” in WinAmp – dupa care ziceti “Eh, incep sa ma leg de el, incep sa-l inteleg si sa-mi placa”. Exista si ocazii rare in care va dati seama ca albumul nu numai ca este promitator, dar ca deja e prin lansarile preferate ale anilor, doar de la primele acorduri ale primului cantec. Doar dupa primul minut. In timp ce melodia curge, dati mesaje tuturor prietenilor santajandu-i ca daca nu si-l procura si ei, nu veti mai vorbi cu ei, vi-l puneti pe iPod, ringtone, va interesati de datele turneului viitor…si asa mai departe. Presupun ca stiti unde vreau sa ajung cu tot carnatul asta de analogie: Relentless Retribution de la Death Angel este unul din acele albume!

In primul rand, se vede faptul ca este primul album care cuprinde mai putin de jumate din componenta originala. Numai Rob Cavestany si Mark Osegueda (fara de care, sincer, nu ar mai suna a Death Angel, parerea mea, dar voi reveni asupra acestui subiect mult mai tarziu) provin din formula de aur.

Mai tineti minte cand la un moment dat in aceasta recenzie am sustinut ca fara Mark nu ar mai suna Death Angel a Death Angel? Ei bine, in mod foarte surprinzator, pe albumul acesta filipinezul Californian adopta numeroase timbruri vocale. Cu alte cuvinte: nici Mark Osegueda nu suna a Mark Osegueda pe albumul asta. Nu numai ca este unul din albumele cele mai convingatoare ale formatiei, dar metalul prestat emana constant numai vapori de aer nou. Oricum ei au fost ciudatei inca de la The Ultra-Violence; ce sa mai zic de Frolic through the Park, puteti intreba pe orice thrasher din Bay Area ce a inteles din acel album si vor spune ca este unul abstract… si de aceea le-a mentinut mereu interesul. Nu ar fi fost oricum vorba ca Death Angel sa reincalzeasca ciorba dar nu as fi fost dezamagit nici daca ar fi fost un fel de continuare a ultimelor doua albume. Nu zic ca Relentless Retribution nu detine anumite detalii specifice ingerului mortii din California, cu care trupetii isi marcheaza teritoriul pe albume, dar fiecare cantec este diferit de celalalt.

Piesa de deschidere are un feel foarte dens de crossover si hardcore á la Corrosion of Conformity, D.R.I., Sick of It All, Cryptic Slaughter, Hatebreed dar amestecat cu aere de Testament (de la The Legacy in sus) sau Nuclear Assault. A doua piesa, Claws in So Deep, denota faptul ca membri trupei sunt fani Lamb of God, Nevermore sau Confessor, iar la sfarsitul piesei avem parte de o bucatica-bucatica extraordinara de duet de chitara acustica, intr-un spirit sud-american. A treia piesa, Truce, are pe alocuri o greutate similara Celtic Frost/ Triptykon. River of Rapture aduce cu Motörhead. Into the Arms of Righteous Anger si Absence of Light sunt doua piese detinatoare de un groove de zile mari. Death of the Meek contine anumite riff-uri pe care daca le-ar auzi Pantera sau Exhorder, ar fi gelosi ca nu le-au folosit.

Concluzia este ca fiecare cantec este un hit de sine statator, toate track-urile sunt invaluite de o sectie ritmica ceas (care suna si impecabil datorita productiei lui Jason Suecof (Atheist, DevilDriver, The Black Dahlia Murder, Dir En Grey, God Forbid, Chimaira), de riff-uri si solistici ghiduse, de concepte si structuri muzicale fabuloase gandite de Cavestany si de vocea diversa a lui Mark Osegueda care aduce ba cu Zach De La Rocha (Rage Against the Machine), ba cu Alexi Laiho (Children of Bodom, Sinergy), ba cu Howard Jones (Killswitch Engage) si nu in ultimul rand…cu el insusi. Acest album va epuiza 57 de minute din viata voastra. 57 de minute a caror pierdere nu o veti regreta atata timp cat sunteti fani thrash metal, Death Angel, New Wave of Thrash Metal, influente –core, melodii bune, riff-uri catchy, metal de calitate. Cred ca am cuprins ce e important.

Matei T. Nota: 9