DIGNITY - Project Destiny

Frank Pitters e nascut la Sibiu si lui ii plac sarmalele si ciorba de perisoare, excelent Frank! Respect! In 2006, Frank a pus bazele trupei Dignity, impreuna cu fostul tobar al co-nationalilor Edenbridge, Roland Navratil. Oricine pleaca de la Edenbridge are toata intelegerea mea, ma intreb oare, de ce ar vrea cineva stea cu Edenbridge? Frank si Roland si-au gasit relativ repede colegi instrumentisti, dar a fost mai greu cu vocea, pina cind au dat peste Jake E., tocmai in Suedia. Jake E are un proiect foarte interesant cu Olof Mörck de la Dragonland si cu Elise Ryd, superba voce care se aude si pe Astronomy. Avalanch ii zice la proiect. Jake E mai cinta si cu Dreamland, deci va dati seama ca e un mic mercenar baiatul asta.

Project Destiny este primul album Dignity, asa ca n-o sa fiu aspru, o sa va spun ce am de spus cu zimbetul pe buze. Problema cea mai mare a albumului este ca nu are un hit, nici o piesa nu iese in evidenta din prima si nici macar din primele 2-3 ascultari. Frank, sibianul nostru, e principalul compozitor si mi-as fi dorit sa imi dea motive mai mari de mindrie, dar, deocamdata ce face el acolo am auzit deja de atitea ori, in atitea locuri, incit nici nu imi mai aduc aminte unde. Hai sa incerc, totusi: deci Dignity ar fi asa, un metal melodic si simfonic cum ati auzit deja pe la Nightwish, Royal Hunt, Helloween, Stratovarius, chiar Edenbridge si la foarte multi altii. Nu am observat vreo chestie care sa individualizeze Dignity de multimea de trupe care se inghesuie in acest coltisor al scenei. Jake E. face o treaba buna, dar mi se pare cam distant si prea putin preocupat de soarta muzicii peste care isi aseaza vocea, cinta cu o detasare de economist si scrie niste versuri de student in anul intii la geopolitica. Nu prea pot avea pretentii de la el, pentru ca nici restul trupei nu mi se pare ca s-ar omori cu firea, se cinta corect, dar piesele sunt sterse, previzibile si lipsite de vlaga, de ritm, de chef. Unele aranjamente interesante se aud pe ici-colo, in special dinspre clapa lui Frank, dar parca nu se leaga, parca nu-s destul de sudati. Si asa se face ca piesa care se face remarcata este tocmai coverul Chris de Burgh - Don't Pay the Ferryman, care initial nici nu era in plan sa intre pe disc.

Ii urez lui Frank tot succesul din lume si sper ca data viitoare sa fie de 15 ori mai inspirat.

Klawz Nota: 7