AGATHODAIMON - Phoenix

Candva, pe la sfarsitul anilor %u201990, Agathodaimon era considerata cea mai promitatoare speranta a black metal-ului melodic teuton, primele 3 albume aparute in numai 4 ani beneficiind de interes sustinut, atat din partea publicului, cat si a presei de specialitate.  Incepand cu 2001 activitatea trupei s-a diminuat,  iar dupa Serpent%u2019s Embrace (2004), grupul a intrat intr-un perioada de inactivitate, intrerupta doar de unele concerte sporadice.
Phoenix este noul album Agathodaimon, aparut cu ceva vreme in urma la Massacre Records, iar alegerea titlului nu este deloc intamplatoare, ci vine sa simbolizeze un nou inceput pentru trupa, dat fiind faptul ca formula componistica s-a modificat aproape in totalitate, Sathonys fiind singurul membru din configuratia originala a grupului. Spre deosebire insa de animalul mitologic care renaste din propria cenusa, phoenix-ul Agathodaimon pare mai degraba o vrabie prapadita, incapabila sa recladeasca statutul de odinioara al nemtilor.
De-a lungul timpului stilul Agathodaimon s-a modificat radical, de la black metal catre forme din ce in ce mai accesibile si melodioase, ajungand la un melanj de gotic si dark metal. Phoenix merge in general pe linia precedentului album, cu deosebirea ca partile black metal au fost aproape complet eliminate din sound-ul trupei, iar cine isi imagineaza ca poate asculta pe Phoenix ceva similar cu Chapter III sau Blacken the Angel se inseala amarnic. Nu mai exista nicio legatura intre acele albume si acest disc, iar daca le asculti in paralel ai senzatia ca ar fi fost compuse de trupe diferite.  Furia, melancolia si carisma care caracterizau piesele Agathodaimon si care confereau o anumite identitate grupului au disparut. Phoenix surprinde neplacut prin lipsa de inspiratie si originalitate, care se traduce in cele din urma in piese insipide, dependente de retete si sabloane. Este un produs definit cel mai potrivit prin adjectivele plictisitor si comun.
Intreg materialul este alcatuit din riff-uri pe care le-am mai auzit de sute de ori inainte, o sectie ritmica care nu exceleaza la niciun capitol, cu frecvente interventii ale clapelor, care de cele mai multe ori esueaza in a imbogati atmosfera pieselor.
In plus, vocea lui Ashtrael este lipsita de emotie si suna imatur,  iar incercarea de a trasa o tusa de black metal discului printr-o asemenea voce este putin cam ridicola. Din nefericire si vocalizele clean ale lui Sathonys sunt la fel de mediocre, noroc ca interventiile sale nu sunt permanente.
Constienti probabil de valoarea indoielnica a multor piese, Agathodaimon au vrut sa compenseze calitatea prin cantitate si au inghesuit pe album o gramada de compozitii (14 cu tot cu cele doua bonusuri), care acumuleaza in total peste 72 de minute, rezultatul fiind un demers obositor pentru oricine isi propune sa asculte discul cap-coada.
O selectie riguroasa ar fi putut genera un album mai compact si unitar, pentru ca in ciuda tuturor elementelor negative exista si unele bucati reusite pe Decline, Ghost of a Soul Amongst The Vultures sau Oncoming Storm.

Dragos P. Nota: 6.5