FLESHGOD APOCALYPSE - Oracles

Oracles este primul album ce apare sub titulatura Fleshgod Apocalypse, dar nicidecum un album de debutanti, tinand cont ca Fracesco Paoli le este cunoscut amatorilor de metal extrem din Hour of Penance, iar Cristiano Trionfera a colaborat in numeroase alte proiecte si este, in mare, capul rautatilor in cheie clasica ce se dezlantuie pe Oracles. Inregistrarea acestui album le-a dat ceva de furca italienilor, in momentul in care tobosarul Francesco Struglia a hotarit sa paraseasca formatia, ceea ce a dus la neasteptate miscari de trupe interne. Albumul a fost inregistrat in trei oameni, cu un Francesco Paoli debutand in spatele tobelor si Paolo Rossi, autor al versurilor, pe post de growler principal.
   
Italienii promit o aventura foarte originala pe care casa de discuri Willowtips o descrie ca fiind un death metal din perspectiva muzicii clasice, inspirat de Cannibal Corpse si Suffocation si influentat de Bach si Beethoven. Italienii se ridica, in mare, la asteptarile trezite de aceasta descriere, iar Oracles ar fi meritat cu prisosinta nota maxima daca nu ar fi suferit de pe urma unor decizii pe care, personal, le interpretez ca fiind mai putin fericite: tobele %u201Drobotice%u201D si pasajele de muzica camerala, corala, orchestrala (minunate, de altfel) care impanzesc albumul si care au fost gandite ca interludii cu intentia de a celebra ratiunea, pozitivismul si pe pe mai-marii muzicii clasice. Oricare ar fi rolul si intentia lor, mi-e greu sa le integrez in structura generala a albumului; e ca si cum as incerca sa ascult Radio Metal Extrem intr-o zona cu bruiaj, trecand de la macelul putrid de pe Infection of The White Throne la solemnitatea si umilinta unui cor monahic pentru a reveni imediat la ferocitatile de pe Retrieving My Carcass.

In ce priveste tobele, am resimtit sunetul %u201Drobotic%u201D ale primelor masuri pe In Hour of Reason ca pe o intinare a unei piese care debutase excelent; cu atat mai mare dezamagirea, tinand cont ca liniile de chitara curg maiestuoase, fluide, superbe si impanzesc albumul de idei glorioase pentru un intreg deceniu de albume. Altminteri, partitura de tobe este gandita variat si pentru un super-om, tind cont de turatia vizata. Cu alte cuvinte, Fleshgod Apocalypse si planurile lor de a sublinia inrudirea dintre metalul tehnicist si muzica clasica sunt de urmarit pe viitor.

Dincolo de aceste doua nemultumiri majore, Oracles este, intr-adevar, o aventura originala in care death metalul tehnic si brutal se intrerpatrunde cu pasaje clasice metalizate ce par transpuse de pe coarde traditionale pe coardele electrice, metalizante; iar vocile de opera aruncate in mijlocul macelului, intr-un concept cu o statura monumentala, sunt de-a dreptul sirenice.

Pe Oracles, forta italienilor vine din conceptia orchestrala aflata in spatele imbinarii instrumentelor si elementelor vocale, precum si din partiturile de chitara, fie ca este vorba de rifuri rapide, complexe, taioase, mitraliante sau pasaje melodice de toate culorile, cu ton alarmant, glorios, oniric, dezolant si inflorituri baroce, organic integrate in compozitie. Acestea sunt si mecanismele care concretizeaza cu succes intentia de a celebra muzica clasica prin death metal virtuoz, subliinind, daca nu descendenta, cel putin relatia de rudenie indepartata dintre cele doua.

G.A.S. Nota: 8