HAMMERFALL - No Sacrifice, No Victory

Hammerfall sunt una din putinele trupe care, in opinia mea, au reusit sa mentina interesul pentru heavy/power-ul cu tematica eroica intr-o perioada cand genul era intr-un declin de popularitate. Albumul de debut Glory to the Brave reusea in 1997 sa vina cu o abordare plina de forta si energie si sa revitalizeze un intreg gen.
Dupa 12 ani Hammerfall vin cu cea mai recenta creatie de studio, intitulata No Sacrifice, No Victory. Fata de albumul precedent, Threshold, in trupa s-au produs doua schimbari: bass-istul Magnus Ros?n a fost inlocuit de Fredrik Larsson (care a cantat si pe Glory to the Brave), iar chitaristul Stefan Elmgren a decis sa paraseasca trupa, fiind inlocuit de Pontus Norgren.
Ca stil, Hammerfall canta ceea ce au cantat intotdeauna, nici o surpriza aici. Numai ca acolo unde Threshold parea lipsit de inspiratie, No Sacrifice, No Victory pare mult mai reusit, cu mai multe piese care mi-au ramas in minte. Parca sunt mai multe piese mai spre heavy metal clasic si in plus, sound-ul e putin diferit; foarte posibl ca noul chitarist sa aiba ceva de-a face cu acest lucru. Si sunt destule ritmuri catchy incat sa sune foarte bine live.
Albumul nu incepe cu cea mai puternica piesa, aici au facut o alegere mai putin reusita din punctul meu de vedere. Asa ca de abia a 4-a piesa m-a lovit din plin, Legion, o piesa mai rapida si mai spre power ce mi-a adus aminte de primul album. Din momentul acesta, albumul m-a captivat, avand de toate: piese heavy in stilul clasic Hammerfall, cu parti de cor gandite pentru sing-along live, piese mai spre power, putin happy metal, o piesa instrumentala (foarte reusita de altfel) si nelipsita balada. Oh da, si era sa uit de cover-ul dupa My Sharona (The Knack), dar care suna tare nereusit, si care as fi preferat sa lipseasca.
Piesele sunt aranjate in asa fel incat suscita atentia ascultatorului pe parcursul albumului, dar tare mi-as fi dorit ca prima piesa sa fi fost mai memorabila.
Pe partea de productie totul suna asa cum ar trebui, la fel cum se intampla si in partea instrumentala si vocala. Ca de obicei, vocea lui Joacim Cans da acea nota specifica Hammerfall; am remarcat si lucrurile interesante pe care le face noul chitarist, mai ales in piesa instrumentala.
Asadar, un album Hammerfall reusit. Nu reuseste sa egaleze Glory to the Brave (in continuare cel mai reusit album al lor in opinia mea), dar vine cu inspiratie noua fata de Threshold, ceea ce ma face curios cu privire la ce va intampla pe albumele urmatoare.
Piese care mi-au placut mai mult: Legion, Hallowed Be My Name, Something for the Ages, One of A Kind

( ) Mai inspirat decat albumul precedent, cu destule piese memorabile si catchy; vocea excelenta a lui Joacim Cans si stilul un pic diferit al noului chitarist
(-) Acelasi stil Hammerfall, fara inovatii, intr-un gen unde s-ar simti nevoia de asa ceva; piesa de inceput cam neinspirat aleasa si cover-ul tare slab My Sharona

Goss Nota: 8