ARK STORM - No Boundaries

Danut Diaconescu spune ca 0teveul lui e „televiziunea poporului”. Eu cred ca alde youtube e televiziunea poporului. Pe aceasta nascocire minunata, cand dai de un ins sau de o trupa care canta, de pilda, neoclassical metal, automat apar doua duzini de flacai care urla ca „il copiaza pe Malmsteeen!”. Desigur, clipurile suedezului au si ele comentariile lor, ma refer la alea „acide” (sanchi), ajungandu-se pana acolo ca, in criza de idei, nemultumitul spune „s-a ingrasat, are dejtele ca niste cremwursti!”.
Cine nu stie de Ark Storm, sa afle ca e „o copie” Malmsteen, mai exact de prin perioada  „Trilogy” si precedentele. De altfel, factotum-ul trupei, Katsu Ohta, spune intr-un interviu ca influentele sale vin de la Malmsteen si Uli Jon Roth. Marii exploratori urecheati intr-ale muzicii, aia care vor mereu trupe cu stil nou, incitant, carari nebatatorite, vocea cu 15 octave, claparul cu 11 dejte la maini si alte alea, sunt rugati sa navigheze la alte pagini. Banzaaai!

Debut bun pentru Ark Storm, imi place acest „No Boundaries”, un album destul de reusit, recomandat eventual oricarui fan neoclassical. Unsprezece piese, compozitie lucrata, ca de aia e neoclassical si nu grindcore, fistecare melodie incearca sa aiba ceva „catchy” – deh, acum mai depinde si cat de usor cedeaza avansurilor urechea onor ascultatorului. S-ar putea ca vocea celebrului Hiroaki Imanishi (nu ma contraziceti, e rock-star, deci e celebru) sa li se para unora un mare minus, asa mi s-a parut si mie la inceput, insa dupa prima ascultare, m-am obisnuit si chiar mi-am spus ca e nimerita. Altminteri, nici o trupa japoneza, parca-mi-se, nu a rupt pisica in doua cu vocalistii. Tartorul, domnul Katsu Ohta, cred ca a parcurs la viata lui cu degetele ceva kilometri pe grifuri, omul stie. E un meserias sadea, chiar daca, asa cum zicea fostul atacant Robert Nita, „sunt bun, dar nu ma vede nimeni”. Ca din Europa si America, nu se vede pana in Japonia, decat cel mult fabrica Mitsubishi. Mai canta si in Astonishment, are si albume solo, altminteri nu prea poti canta rock cu un chitarist de mana a cincea, mai ales cand fisa postului cere shredding sau nu’s ce dantelarii.

Nu ar fi corect sa spune eu ca albumul are hituri sau ba, din varii motive. Spun doar ca mi-au placut mai mult „Play for You”, „Eyes of the Free Will” si „Like a Living Hell”, plus cele doua instrumentale ale albumului, „Search for the Hidden Treasure” si „Roar of the Pharaoh”, ele amintind cel mai pregnant de tipul ala cu degetele ca si „crembustii”.
Altminteri, fiind vorba de un album muzical, o auditie ar face mai mult decat pot eu cu un milion de cuvinte. Nu-mi ramane decat sa va indemn la a ne unge cu mustar la gura. Incepand de la urechi, desigur.

Cristake Nota: 7.5