SHADYON - Mind Control

Mai tineti minte cind va spuneam ca si in Franta se cinta metal? Nu? Da? Oricum, a venit vremea sa va mai spun o data. De data asta martor imi e acest al doilea disc al trupei bretone Shadyon, Mind Control pe numele sau.

Imaginati-va, daca puteti, un loc aflat la jumatatea distantei dintre Dream Theater (prima perioada) si Van Halen. Acolo stau baietii de la Shadyon. Progresivi doar cit sa nu devina plicticosi, melodici fara sa devina siroposi. Un fel de progressive glam metal, partea de glam e adusa in mare parte, de voce. Deci, daca ati reusit sa ascultati un album Dream Theater intreg, puteti fi siguri ca n-o sa va doara capul din cauza complexitatii pieselor de pe Mind Control. Si daca nu va e greata sa fredonati un Jump sau un The Dream Is Over, n-o sa va pice rau nici refrenele mai sus amintitului. E un metal progresiv foarte melodic sau un metal melodic destul de progresiv, care nu ameninta defel granitele vreunui gen, ci se misca intre ele cu talent. Toti, dar mai ales vocalul si claparul. Per total, mi se pare foarte apropiat de scoala italiana, in special de trupe ca Time Machine sau DGM, dar unele riffuri trag serios inspre cea scandinava (Into the Fire, Strange Visions, Gates of Dawn). V-as mai spune ca pe piesa de titlu imi aminteste de albumul solo al lui Rafael Bittencourt - Brainworms, dar asta ar insemna sa presupun ca l-ati ascultat, ceea ce nu ma incumet sa fac.

Dupa un intro simfonic si inofensiv, refrenele incep sa te-ndemne si sa te cheme. Primul, cel de pe New Dimension, parca are un ecou de Giant (Stay), dar treaba serioasa incepe cu Last Escape, care e un fel de hit al albumului: are mult vino-ncoace, in ciuda refrenului sincopat. Doar ultima piesa mai e la fel de prietenoasa. Celelalte pina la ea (mai putin balada Guardian Angels), fara sa fie o auditie dificila, au grade diferite de accesibilitate si cer mai mult de o ascultare-doua ca sa spuna ce-au pe suflet. Ceea ce face ca, in mare, Mind Controlul sa fie in mare parte accesibil, dar nu si superficial. Nu te simti sedus si abandonat dupa doua ture de album.

Singura treaba care m-a jenat un pic e sunetul: uneori piesele par ca-s nesigure si se impleticesc, parca instrumentele nu se leaga strins si nu au un impact convingator. E posibil sa fie de la mixaj sau masterizare, sau poate m-am obisnuit eu prea mult cu standardele productiilor moderne, excesiv de galagioase si impersonale, si nu mai stiu sa apreciez si alt fel de a face lucrurile. Chiar si asa, tot va recomand acest disc, fie doar si numai pentru ca e metal frantuzesc, adica ceva care, stim cu totii, nu se gaseste pe toate drumurile.

Klawz Nota: 8.5