THE BLACK LEAGUE - Man’s Ruin Revisited

"Play Loud or Don't Fucking Play at All" – este conditia pe care ti-o impun finlandezii de la The Black League pentru a le asculta cel de-al treilea album de studio, Man’s Ruin Revisited.

O conditie de altfel necesara pentru a intelege cu adevarat ce se intampla pe acest produs. Spre deosebire de precedentele doua albume, pe Man’s Ruin Revisited elementele doom si gotic s-au estomapat aproape complet, lasand acum locul influentelor stoner, heavy si chiar rock’n roll. De fapt muzica Black League din 2004 reprezinta simbioza dintre sound-ul clasic Motorhead, Black Sabbath, Danzig si Monster Magnet, influente trecute prin sita fostelor trupe in care au activat componentii The Black League: Legenda, Sentenced si Faff-Bey.

Alternand compozitiile cu un tempo alert cu cele lente, foarte groovy si balansate, discul reprezinta transpunerea in muzica a conceptului “Man’s Ruin” – pentru cei care nu stiu, unul din conceptele centrale in vechea scoala a artei tatuajului american, alcatuit din trinitatea alcool, jocuri de noroc si femei!. Cu adevarat insa albumul este background-ul ideal pentru o noapte dedicata bauturii sau oricarui ingredient care formeaza aceasta trinitate.
Ca in cazul oricarui album la care si-a adus contributia Taneli Jarva, vocea sa inconfundabila constituie unul din atuurile acestui disc, fiind insa sustinuta perfect de riff-uri inteligente, de bateria corecta a lui Luttinen si de un bas foarte prezent. Nu lipsesc nici solo-urile, care amintesc de blues-ul american. Structura pieselor este realizata de o asemnea natura incat discul are un aer “retro” si este, intr-un sens, foarte atmosferic fara ca trupetii sa apeleze la clape. Piesele sunt invaluite intr-o aura melancolica, denota tristete si nu de putine ori atat versurile cat si muzica sugereaza inutilitate si in acelasi timp resemnare.

Fara o productie excelenta probabil ca ceea ce isi propusesera finlandezii sa transmita nu putea fi corect redat. Din fericire productia are un nivel foarte ridicat, sound-ul este “murdar”, dar in acelasi timp foarte clar incat sa permita fiecarui instrument sa se exprime adecvat, lucru realizabil datorita lui Hannu Leidén si al sau studio Seawolf, situat intr-o veche fortareata finlandeza maritima, datand de mai bine de 250 de ani.
Personal am fost atras mai mult de compozitiile lente ca Black Water Fever sau Lost in the Shadows dar va sugerez sa ascultati complet acest album, pentru a descoperi si o alta infatisare a metalului finlandez.

Dragos P. Nota: 8