THE DAMNED THINGS - Ironiclast

Cand am auzit prima data de The Damned Things, sau, mai bine spus, cand am vazut prima data componenta formatiei, nu prea stiam la ce sa ma astept si, sincer sa fiu, eram mai mult sceptic cu privire la ce vor face cei cinci muzicieni impreuna. Banuiesc ca deja ati apucat sa aruncati un ochi asupra componentei formatiei si cel putin doua nume va sunt mai mult decat cunoscute - Rob Caggiano si Scott Ian, chitaristii formatiei Anthrax. Iar daca va plac si sonoritatile ceva mai moderne pe felia metalcore/southern rock, atunci nici numele Keith Buckley nu va este strain - daca totusi nu se arpinde nici un beculet ganditi-va la Every Time I Die, da baietii aia de lansau in 2009 New Junk Aesthetic. Pana aici totul bine si frumos, probabil ca va intrebati de ce naibii eram asa sceptic cu asa nume in formatie. Aici interveneau Joe Trohman si Andy Hurley de la Fall Out Boy, un nume ce sincer sa fiu nu ma incalzeste in nici un fel cand vine vorba de sonoritati rock si a caror prezenta imi facea sperantele sa scada cu privire la materialul de debut al celor de la The Damned Things si asupra trupei in general.

Totusi, trebuie sa recunosc ca, intr-un fel, m-am inselat cu privire la The Damned Things si, intr-un fel, imi pare bine. Ceea ce propun trupetii este cu mult peste ceea ce ma asteptam. Multe faze rupte din manualele hard rock-ului de sorginte american tipic Aerosmith si Guns N'Roses condimentat cu un strop de metalcore, cat sa dea aroma muzicii si sa nu cada intr-o directie mainstream un pic cam prafuita pentru 2010.

The Damned Things parca au strans pe Ironiclast spiritul hard rock-ului anilor '70, ceva din ceea ce faceau Aerosmith pe Toys in the Attic, au adaugat ceva si din hard rock-ul cu ceva tenta punk prezentat de Guns N'Roses in 1987 pe Appetite for Destruction si au garnisit totul cu un strop de metalcore cu tenta southern rock gen Every Time I Die / Maylene and the Sons of Disaster. Daca vreti ceva mai greu si va ganditi ca prezenta lui Rob si a lui Scott pe disc va va oferii vreo doza de thrash metal tipica Anthrax, mai bine mai aruncati in CD player We've Come for You All (2003) sau Among the Living (1987), dupa cum preferati mai mult muzica americanilor, cu John Bush sau Joey Belladonna in postura de vocalist.

Astfel, inchei prin a spune ca Ironiclast se prezinta destul de bine pe felia hard rock tipic american, plin de refrene usor de fredonat, voci energice pe felia metalcore si condimentat cu riff-uri si solouri cat cuprinde. Daca va place genul s-ar putea sa gasiti ceva interesant, daca nu sunteti catusi de putin amatori de sonoritati hard rock Ironiclast s-ar putea sa nu va spuna mare lucru.

Hellhammer_x09 Nota: 7.5