INMORIA - Invisible Wounds

Chulleeeee! Asta fost reactia lui Sake atunci cind a auzit prima data Inmoria. Si este o reactie absolut normala, avind in vedere ca au trecut doi ani deja de la ultimul album Morgana Lefay si deja ne era tare dor sa il mai auzim pe Chulle. Si cum Morgana Lefay tocmai au anuntat ca iau o pauza, sa ascultam Inmoria, ca e cu Chulle in mare forma si nu sare prea departe ca orientare.

Pentru mine, motivul pentru care am bagat in seama pe Inmoria, a fost Chulle. Dar poate pe altii i-ar interesa sa stie ca seful in trupa si, deci, initiatorul proiectului este un fost tobar in Tad Morose, Dan Eriksson, care, dupa ce a lipsit 10 ani de pe scena metal, s-a intors clapar. A compus niste piese si l-a chemat pe fostul sau coleg, chitaristul Krunt Andersson (seful de la Tad Morose) sa-si dea cu parerea. Krunt a zis ca ii place si ca ii face rost si de basist si tobar, tot din Tad Morose. Deci a luat pe toata lumea din Tad Morose, in afara de Markus Albertson (ca Ronny Hemlin, vocalul, abia venise, sau inca nici nu venise). Eu daca as fi fost in locul lui Albertson, mi-as baga picioarele si as pleca, ce dracu. Probabil ca Krunt nu l-a luat si pe el pentru ca vine de la Bloodbound, trupa pentru care i-a lasat pe Tad Morose fostul lor vocal, Urban breed. Ma rog. Deci Krunt i-a dus la Inmoria si pe Peter Moren si Tommy Karppanen, amindoi colegi cu Ronny Hemlin la Steel Attack. In afara de asta, Tommy Karppanen a fost chitarist in Morgana Lefay pina in 94, deci coleg cu Chulle. V-am invirtit si v-am ametit, si tot la Chulle am ajuns. Chulle rocks.

Cum poate sa sune albumul asta, avind in vedere ca vine de la niste tipi care si-au tot frecat coatele in diverse combinatii de trei trupe? Mie la prima ascultare mi s-a parut ca e un fel de Morgana Lefay (perioada Maleficium) cu clape. Clape un pic cam monotone, riffuri in tempo mediu, bunicele, dar repetitive si o frica teribila de solouri, inlocuite uneori de voice sample-uri, sau, mai simplu, ignorate. Totusi, albumul are un ritm bun, in mare parte si pentru ca clapele nu fac vreo armonie, nu incearca sa tina vreo melodie sau prostii de-astea, ci calaresc hotarit si sacadat riffurile chitarii. Chestie, de fapt, normala pentru un clapar care a fost tobar. Uneori imi aminteste de un gothic metal mai vioi, gen Crematory, mai ales ca spre finalul albumului apare o domnisoara care ii da replica binisor lui Chulle, cum e obiceiul pe la trupele de gothic. Structura pieselor e simpla, repetitiva, chestie care, in conjunctura de fata, lasa cam mult loc sa se astearna monotonia. Noroc ca unele linii melodice reusesc sa tina atentia mai mult ca altele (Fantasy) si noroc ca Chulle pune mult suflet in interpretare (Will to Live).

Interesant, dar nu memorabil.

Klawz Nota: 8