ANAAL NATHRAKH - In the Constellation of the Black Widow

Cu o cariera ce se desfasoara pe parcursul a 5 albume, toate lansate in acest deceniu, Anaal Nathrakh au avut o ascensiune rapida care - depasind momentul initial al unui black metal destul de generic - s-a datorat experimentarii cu pasaje clean, melodioase si influente tot mai consistente si mai bine innadite de grindcore%u2019n%u2019death industrializat dupa o reteta proprie.

Noul produs sintetizat de laboratorul Anaal Nathrakh se inscrie in coordonatele descrise si, calitativ, nu este cu nimic mai prejos de standardul stabilit de Eschaton (2006), albumul cel mai aclamat pana in momentul de fata al duetului britanic. Anaal Nathrakh au revenit la soundul abraziv al primelor albume si la turatia inumana care le caracteriza compozitiile inainte de Hell is Empty and All the Devils Are Here (2007), fara a expulza complet insertiile melodice. 
Prin tematica %u2013 atat cat se poate descifra din titluri si referene, Anaal Nathrakh fiind renumiti si datorita faptului ca nu-si publica niciodata versurile %u2013 dar mai ales prin densitatea compozitiilor si prin minutia cu care nenumaratele detalii ale haosului dezlantuit pe In the Constellation of the Black Widow sunt orchestrate, cele 10 piese care alcatuiesc acest album sunt corespondentul sonor al fanteziilor infernale inchipuite de Hieronymus Bosch. Animate, turate la maxim si cu adaosul unor pasaje ce aduc in prim-plan o voce clean si o orchestratie bombastic-melodioasa ce capata amploarea unui power metal infernal si apocaliptic. O imbinare bizara de glorios si disperare, de eroic si mizerie, de haos si ordine. Imbinarea extremelor structureaza, de fapt, intregul album; filoanele stilistice se contopesc natural, sunt succesiv aduse in prim plan si estompate pe fundal, fara a fi complet gatuite, intr-o dinamica nefortata.

Dincolo de faptul ca a reusit sa escogiteze formula secreta a unei asemenea alchimii, duetul britanic dispune si de infrastructura necesara pentru a o pune in aplicare. Mai precis, versatilitatea vocala a lui V.I.T.R.I.O.L si versatilitatea instrumentala a lui Mick Kenny. In gatlejul lui David Hunt (aka V.I.T.R.I.O.L.) s-a cuibarit un intreg bestiar demonic agonizant, terorizat si terorizant - cu tot tacamul de oracaieli, horcaieli, bolboroseli, grohaieli, tipete, urlete %u2013 ce coabiteaza miraculos cu o excelenta voce de bariton, cu avengura, capabila de momente epice, grandioase. Schizofrenic, nu? Dar face casa buna cu multiplele personalitati instrumentale pe care le schimba Mick Kenney. Fie ca este basist, chitarist sau ca se dezlantuie asupra tobelor, Kenney este la fel de performant, lansand intr-o executie ireprosabila riffuri furtunoase, solouri surprinzatoare, pasaje de bas si percutie epurate de cliseele metalului extrem si toate acestea la o viteza inumana. O dementa controlata in cele mai mici detalii, un album extrem din toate punctele de vedere; iar daca ar fi sa pomenesc piesele de rezistenta ale acestui album, ma tem ca lista ar cuprinde aproape tot albumul.

In the Constellation of the Black Widow este o colectie de compozitii remarcabile ce sintetizeaza aproape perfect black metalul brut al momentului de debut cu influentele prezente pe albumele mai recente semnate de Anaal Nathrakh, intr-o executie perfecta, cu recorduri de viteza, rezistenta, dexteritate, versatilitate depasite piesa cu piesa.

G.A.S. Nota: 9.5