ABIGAIL WILLIAMS - In the Absence of Light

Eu cand ma gandesc la black metal, nu prea imi sare intre urechi cam nimic nascut prin locatia numita Statele Unite ale Americii. Ok, avem... aaaa... deci avem... nu stiu nimic acum. Cel putin acum-acum, nimic. Asta nu inseamna mare lucru, va ziceam asa ca faza, sunt convins ca America (de Nord), la cata populatie are, are faze black decente. Pe de alta parte nu sunt enciclopedie si in general ma cam doare in c.. din ce tara sunt cutare sau cutare trupeti.

Uite ca Abigail Williams sunt chiar din Phoenix, Arizona. Si initial am zis ca este bine cu ei, presteaza frumos, da, symphonic black, iata ca aici parca imi aduc aminte de Emperor, super, deci da, victorie, dupa Abrahadada am parte de adevaratul symphonic black! Nici ca ma inselam mai amarnic. In afara de partea cu Abrahadada, unde tot este mai bine. Bai, deci pe masura ce ascultam In the Absence of Light, in egala masura ma dezumflam, eu, odata cu ei, care se fasaiau. Si apar intrebari de genul "ce se intampla, de ce devine vocea asta atat de neplacuta si de ce este atat de banala?" de fapt, este ceva major care ma irita... pai ce sa fie, ce sa fie, mai intai este un efect d-ala nenorocit de ecou, omniprezent pe tot albumul, ca un inalbitor parfumat. De unde vocea, care nu era ea extraordinara, ajunge cum ajunge. Rifareala, care nu era nici ea extraordinara, ajunge si ea cum ajunge. La fel, cum poate va asteptati, ajunge si tobareala. Termenul care descrie perfect senzatia iritanta, mancarimea,  este "glossy", si 'glossy' ma enerveaza, mai ales cand este vorba de black. Pe urma totul este bibilit si curatat, tonul de chitara smirgheluit si lacuit, cinelul care se aude duios, vocalizele, basul dat  mai in fata. Intro-uri corale cu batai de clopot si urlete de lupi in noapte, ca la carte. Daaaar cireasa de pe tort pentru unii, pentru mine bomboana de pe coliva, sunt trecerile prin prog. Nu stiam ce mi se lipeste de timpane, de ce mi se incleiaza si cand colo, ce sa vezi, aaaaa, ia uite aici  ritmica asta clasica... aaaaa, ia uite aici cum curge melodia, s.a.m.d, s.a.m.d, pe care le-am fumat.

Cam asta este cu Abigail Williams si In the Absence of Light. Mi-a promis la inceput multe, dar m-a lasat neterminat. Ba chiar mai mult, a reusit sa-mi devina plictisitor. Da, si cumetrii Emperor se dedasera la treburi necurate, lasand influente de prin afara in compunerile lor, insa reteta asta este destul de greu de stapanit, poti sa diluezi produsul final rau de tot, cum s-a intamplat acum. Nu pot spune ca este un album nasol, dar nu are nerv, cu atat mai mult nervul ala caracteristic adevaratului symphonic black metal, cum zice Mama Omida. Nici infuziile de prog nu-l ajuta in acest sens, pentru ca sunt faze ultra frecate. Aici imi vine in minte Mayhem si Chimera - au prog din gros, dar l-au turnat fin de tot peste toata compozitia, astfel ca se scoate in evidenta produsul final, precum ramele argintate scot in evidenta vitraliile. Wow. Revenind la albumul de fata, este totusi doar al doilea, poate pe al treilea vor sti ce sa faca, si pana atunci eu mai ascult numitele In Death Comes the Great Silence sau What Hells Await Me. Ultima dansabila rau de tot. Prima are spiritul care trebuie. Ok, cel putin pe primul minut.

Negura Nota: 7