UFOMAMMUT - Idolum

HELLRAISER: Intr-adevar e genul de album care dezarmeaza si pe cei mai rabdatori ascultatori. Am mai intalnit genul asta de atmosfera apsatoare cu iz de invazie extraterestra de film sf din anii '60 pe Phobosul celor de la Voivod. Insa acolo doom nu era aproape de loc, iar partile de psihedelic si sludge erau inexistente. Aici ele sunt prezente dar nu este atat de mult industrial. De fapt, aici nimeni nu da nici un sfantz pe ritm si melodie. Se merge pe atmosfera si sugestie. Toata lumea trebuie sa produca sunete ce formeaza un piston care bate cu diverse frecvente sau intensitati, in creierii ascultatorului, intrerupt din cand in cand de niste "incantatii" electronice si voci specifice psihedelicului avantgardist si care au menirea doar de a relaxa atmosfera pt. a face loc unui nou pasaj de sintetizator, ce va prefata alte pasaje grave de chitara, repornind pistonul.

Este ciudat cat de amplu si dens reusesc sa sune, in ciuda zgarceniei portativului. Cu toate astea nu e plictisitor. Este doar foarte apasator si ciclic. Insa repeta doar modul de constructie al pasajelor nu si notele din care acestea sunt formate. Multi dintre mai marii genului si-ar dori o astfel de lume pe albumele lor.

Daca aveti putin timp liber (a.i. sa nu intrerupeti auditia celor 73 de min) si daca gustati cat de cat doomul, eu zic ca efortul de a-l asculta cap coada va va fi rasplatit. Nota 9

MONKEY@: Numiti deseori rezultat al combinatiei dintre doom si electronic, dintre sludge si industrial, sound-ul Ufomammut nu poate fi atat de usor de anticipat, spre dezamagirea birocratilor metalului.

Originalitate trupei Ufomammut e o consecinta a metodei de a face muzica. Ei nu urmaresc sa batatoreasca niste cai deschise de altii acum mult timp, sau sa se adapteze unui anumit stil preferat, (cum isi motiveaza creatiile muzicale o mare parte a trupelor de metal), ci cauta sa obtina un anumit efect, luand-o pe cont propriu, doar cu lectii invatate de la altii.

Soundul greoi, masiv, obtinut cu distorsul chitarilor si frecventele cat mai joase ale basului, coboara psihedelicul pe noi coordonate. Piesele se dezvolta oarecum liniar si repetitiv, dar aranjamentele inteligente si efectele electronice reusesc sa le confere acestora un aer mai degraba hipnotic si spatial, decat plictisitor. E un album dens, dar nu complex, si solicitant. Mai putin groovy decat Snailking, e mai inchegat si mai fluent, si pastreaza aceeasi atmosfera apasatoare si intunecata, pe care conceptia albumului o vrea apocaliptica.
Albumul are 66 minute si 6 secunde, dar ii banuiesc ca au lungit intentionat spatiul de umplutura intre Void si Elephantom, ca sa le dea exact, plus un bonus track pentru amatorii de viniluri. Nota 9.

PROWLER: Ufomammut sunt niste italieni cu 4 albume la activ, dar Idolum e primul pe care l-am ascultat. E o muzica ce nu trebuie abordata ca metal, poate nici chiar ca doom - riff-urile de sine statatoare nu sunt nimic special, iar cuplate cu repetitivitatea, induc plictiseala.

Pentru a obtine ceva de la albumul asta, trebuie apreciata latura psihedelica, experimentala: monotonia este fundatia pe care se construieste o atmosfera, masiva si eliptica (m-am uitat in DEX pentru asta). Idolum e o calatorie, cantecele curg unul in altul si rezultatul e mai mare decat suma partilor ce-l compun.

Piesa care iese in evidenta probabil cel mai mult este Ammonia, care contine vocea unei tanti pe nume Rose Kemp, care da un plus de culoare albumului. De asemenea trebuie remarcata productia excelenta, un sound foarte heavy dar care lasa loc si partii cosmice sa se desfasoare.  Nota mea este 8 - mai adaugati la ea daca sunteti fani de doom psihedelic.

VOX FORUMI Nota: 9