VOYAGER - I Am the ReVolution

Uitasem ca exista orasul Perth. Perth, din Australia. Sigur, am stiut de el la un moment dat, pentru ca eram bun la geografie, probabil ca am stiut si obiectivele lui economice si industriale. De altele imi amintesc: Letea - fabrica de hirtie; Sascut - rafinarie de sfecla de zahar; Riureni - fabrica de conserve de fructe (si legume?); dar de Perth, nimic. Va dati seama? Un milion jumate de locuitori sunt acolo si eu uitasem ca exista. La fel mi se intimpla uneori sa uit ca exista Mongolia. Nu se aude nimic de Mongolia, in general, cercetatorii mongoli nu anunta decoperiri, sindicalistii mongoli nu anunta greve, de nationala de fotbal a Mongoliei nu am auzit nimic. Si uneori uit ca exista Mongolia, ditamai tara, noroc ca a iesit filmul Mongol anul trecut si mi-am adus aminte ca exista. Si, revenind, noroc cu trupa Voyager, care a scos album acum o luna si mi-am adus aminte ca exista orasul Perth si n-o sa mai uit de acum incolo. E un oras bun, Perth asta, daca are o trupa asa de buna.

Voyager exista din 2000 si I Am the ReVolution este deja al treilea album, dar pentru mine a aparut ca o surpriza. Anul trecut ma surprindea la fel de placut o alta trupa australiana, Eyefear, si ea cu ceva vechime, ceea ce ma face sa cred ca scena metalica australiana e mai buna decit stim noi ca este. La fel ca si in 2008, unul dintre cele mai bune albume ale anului vine din Australia.

Ca sa va dati seama rapid daca are rost sau nu sa cititi mai departe, mergeti si vedeti clipul piesei The Devil in Me pentru ca sintetizeaza foarte bine punctele forte ale albumului: melodic pina-n virful corzilor - vocale sau de chitara - inteligent trasat intre metal si pop, emotionant si atmosferic. E greu de incadrat, pentru ca are influente (pe care nu se jeneaza sa le ascunda) ce se intind de la A-ha, Depeche Mode pina la Anathema, Stratovarius, Sonata Arctica, Scar Symmetry si Soilwork. Eu i-as zice metal progresiv, dar vedeti ca s-ar putea sa nu semene decit prea putin cu Dream Theater si compania. E adevarat ca sunt unisoane, solouri de clapa si de chitara, masuri compuse si schimbari de ritm, dar accentul nu cade pe ele, nici pe tehnica sau viteza. Cu ce ramin eu bine infipt in minte de la albumul asta este, pe linga extraordinarul simt al melodiei, modul suprinzator si incintator in care sunt combinate vreo trei-patru stiluri: power metal, gothic, synth pop si death melodic, intr-o masura diferita de la piesa la piesa. Pentru ca exista piese cu o exprimare personala cum e amintita The Devil in Me si Times Like These, pe care le consider cele mai reusite, dar si momente in care contributia proprie e mai mica - Straight to the Other Side sau On the Run from the World. Dar si astea sunt atit de bine facute si cu niste linii melodice atit de contagioase, incit nu mai conteaza ca-s prea simplute si ca ar fi putut fi scrise de, sa zicem, Sonata Arctica, in zilele lor cele mai bune. Cred ca as putea sa fredonez cel putin cite un fragment din fiecare piesa, chestie care nu mi se prea intimpla si care mie imi spune multe, nu despre mine, ci despre album.

Deci e super-melodic, dar nu intr-un mod lipsit de scrupule si de substanta. Are radacini puternice in metal si e dispus sa experimenteze, are emotie in voce (In My Arms) si raspindeste o melancolie discreta in atmosfera (Without a Sigh). E bine.

Klawz Nota: 9