MANOWAR - Gods Of War

Prajitureste de nu se mai opreste
(cronica deloc originala)

Daca Manowar ar fi o prajitura, probabil ar fi un tort de nunta. Impunator, spectaculos si cu patru miri in varf.
Probabil cea mai buna perioada in care sa mananci Manowar a inceput acum 20 de ani. Pana atunci cred ca isi cizelasera stilul, pe Hail To England si Sign Of The Hammer (ambele 1984) au aparut flori de martipan, dar Fighting The World (1987) a fost cu adevarat impresionant la vremea respectiva. Kings Of Metal (1989) a fost ca o a doua portie de tort %u2013 inca foarte buna, dar fara vreo revelatie in materie de gust. La Triumph Of Steel (1992) deja am simtit ca e martipan cam mult si crema e cam grasa, iar apoi mi-a venit rau de la atata dulce.

Si cum in 2007 Manowar mai vine cu o farfurie cu ditai felioaia de 73 de minute, am impartit-o cu mai multi oameni de la Metalfan, ca sa nu ni se faca rau. Ce veti citi in continuare e o cronica deloc originala, cu pareri imprumutate de la colegi. Ca pentru un album deloc original, cu elemente imprumutate de la alte albume ale aceleiasi trupe.

In primul rand, din 15 piese ale albumului, doar 7 sunt piese propriu-zise (am exclus melodia 16, ca e bonus track). Restul sunt intro-uri, outro-uri si interludii. Multa frisca vegetala, ca sa para tortul mai inalt. Cum bine zice colegul John Black:
"Iata, Manowar au reusit sa cucereasca si ultima reduta! Au reusit sa scoata un album cu mai multe piese intro decat cele de sine statatoare. Presupun ca au mers dupa dictonul: "Gandeste inainte de zece ori si fa o data!", ma rog, usor adaptat. Cred ca au obosit si ei de atata kill si au trecut pe chill!"
Ce e mai rau ca primele doua straturi sunt frisca peste frisca. Overture To The Hymn Of The Immortal Warriors e un intro... la alt intro %u2013 The Ascension. Chiar daca vocea lui Eric Adams apare la sfarsitul piesei, senzatia e mai mult de intro, decat de power ballad.
Urmeaza King Of Kings (of Metal?? %u2013 n.a.), care e destul de rapida si are un solo in genul Sting Of The Bumblebee. Hmm, am dat de blat, te gandesti. Nu-i rau, desi parc-am mai vazut reteta asta...
Dupa care, zbang! %u2013 crema grea de ou. Army Of The Dead Part1, un cor barbatesc de 20 de oua, care ne canta despre Valhalla asteaptandu-ne dupa moarte. Sleipnir reduce numarul de oua la 5: o voce super-groasa care ne aminteste de Valhalla, dupa care Eric Adams ne spune pe timbrul sau normal ca drumul spre... Valhalla trece peste un pod de curcubeu. Ha????? Dar piesa e ok, destul de simpla, parca luata de pe primele albume, dar cu productie contemporana.
Loki God Of Fire e printre cele mai surprinzatoare de pe album, cu niste riff-uri sacadate si placute auzului, mai ales la refren %u2013 un blat cu nuca, as zice. Blood Brother e o balada-mars de razboi, cam la tempo-ul lui The Crown And The Ring %u2013 ok, o visina din visinata, trebuia sa fie si una din asta.
Overture To Odin e din nou frisca vegetala de clape %u2013 un strat gros de aproape 4 minute; iar The Blood Of Odin are iar vocea de 3 oua care ne tine un monolog despre zeii razboiului si obiceiurile lor %u2013 apare si Valhalla, bineinteles. Sunt alte 4 minute cumplite, dar Sons Of Odin e o melodie pe bune si mai ridica gradul de atentie.
Nu va faceti totusi griji, urmeaza alta repriza de frisca %u2013 Glory Majesty Unity %u2013 o relatare gen Orson Wells in Razboiul Lumilor, punctata de coruri barbatesti spre sfarsit. God Of War are peste 7 minute si e o piesa mai complexa, undeva intre power ballad si mars de razboi %u2013 placuta auzului, dar cam plictisitoare spre sfarsit. Army Of The Dead Part 2 nu se deosebeste de sora ei, iar Odin e lenta si previzibila ca un ornament facut cu seringa aia speciala.
Balada Hymn Of The Mortal Warriors este incheierea circulara a albumului, urmata, din fericire, de o alta piesa autentica %u2013 bonusul Die For Metal.
M-a tentat sa va ofer versurile de la Die For Metal ca sa va faceti o idee despre stilistica albumului, dar cred ca Dragos P. a rezumat mai bine ce am vrut sa va zic:
"As vrea sa ii las pe colegii mei sa comenteze din punct de vedere muzical aceasta epopee si sa ma refer la un element extrem de important al capodoperei: coperta sau mai bine zis aceasta mostra de arta pura. Primul lucru care te frapeaza este paleta cromatica, in tonuri deosebite, care sporeste calitatea executiei. Apoi ies in evidenta cei patru eroi, fara indoiala avatarurile lui Joey&co., iar aici trebuie sa remarcam spiritul lor de sacrificiu, pozitia complexa tip Flamingo Boys in incercarea (reusita!) de a crea un M simbolic din sabii conectate la 220 volti. Pictura ascunde semnificatii mai profunde  si ridica la fileu urmatoarele probleme:de ce sunt cinci vestale, raportate la doar patru eroi si de ce ele s-au bronzat cu sutien din moment ce stiau ca va urma shooting-ul pentru coperta? In rest, un album foarte bun, cu intro si outro la intro si cu un numar impresionant de combinatii intre cuvintele magice sword, die, glory, war, Odin. Death to false metal!"
Iar concluzia justa (din punctul nostru de vedere) apartine lui Cynyc:
"Tinand cont ca incepusem sa ascult metal cam acum 20 de ani, pe vremea Kings Of Metal, as fi ipocrit sa spun ca nu mi-au placut Manowar. Am crescut cu ei la vremea cand imi era usor sa iau mult mai multe lucruri sau muzici in serios. Acum nu mai pot sa o fac. Am imbatranit, am ascultat ceva mai multa muzica, m-am senilizat, nu conteaza, cert este insa ca Manowar-ul anilor 2007 imi e simpatic cumva din mila. M-am plictisit de aceleasi acorduri, aceleasi note, aceleasi imnuri, aceleasi cuvinte. Sa nu ma intelegeti gresit, suna bine, placut urechii, inaltator (pana nu te pufneste rasul). Dar daca am chef de asa ceva, pot asculta oricare din albumele Manowar din deceniile trecute. Pentru 75 de minute de muzica, albumul are prea putin rock, prea multe imnuri in aceleasi acorduri, prea multe povesti. Manowar nu e o trupa pentru albume 'conceptuale', asa cum se vrea acest album. Au cam 'renuntat' la acest 'drept' cand si-au ales sa pozeze in razboinici in chiloti de piele. Asta nu inseamna ca albumul suna prost ci dimpotriva. Doar ca nu mai inseamna nimic."

P.S. De ce comparatia cu o prajitura? Pentru ca siropul e luat de love-metal; altfel...

Tzugu Nota: 7