ANGTORIA - God Has a Plan for Us All

Inca de cand am postat pe Metalfan prima stire despre Angtoria, am fost foarte curioasa de cum va suna acest nou proiect al faimoasei Sarah Jezebel Deva. De ce? Pentru ca ii cunosteam activitatea in trupe ca Therion, Cradle Of Filth, Graveworm sau Mortiis, pentru ca vazusem coperta albumului care o avea drept model pe sotia lui Dani Filth (Toni Davey) si pentru ca aflasem ca va colabora pe o piesa cu Aaron de la My Dying Bride. Pentru cineva care a fost acum cativa ani mare fan Cradle of Filth (da, stiu, nu sunt trv), care a reactionat intotdeauna pozitiv la muzica Therion si care a ramas impresionata de prestatia MDB la Sziget 2004 fara a deveni vreodata fan, cred ca am enumerat destule motive pentru curiozitatea crescanda. Daca activitatea sopranei imi era cunoscuta in mare parte, in schimb nu stiam nimic despre cei doi compozitori din Angtoria, Chris si Tommy Rehn. Acum pot sa va spun ca sunt doi frati suedezi, cu muzica in sange de mici si care in copilarie au invatat sa cante la pian, chitara si alte instrumente compunand propriile piese in loc sa interpreteze muzica altora. Desi au fost amandoi implicati in diferite trupe, Angtoria este primul  proiect pe care cei doi lucreaza impreuna si se pare ca intr-adevar s-au distrat de minune (asa cum declara amandoi pe site-ul oficial), pentru ca le-au iesit niste piese reusite, de o mare coerenta si sensibilitate. Ca sa nu ocup jumatate din recenzie cu modul in care s-au intalnit toti trei si cum de le-a venit ideea sa infiinteze trupa, o sa va trimit frumusel tot pe site-ul lor oficial pentru a afla restul de informatii.

In sfarsit a venit si clipa in care am pus mana pe album. Nu cred ca m-am gandit vreodata in mod serios la muzica. Aveam in cap modul in care Sarah abordeaza de obicei partitura vocala si cred ca ma asteptam sa aud acelasi lucru si acum. Nu mica mi-a fost mirarea cand am dat play si in loc de vocea de soprana m-a intampinat una suava, mult mai apropiata de modul in care canta, sa zic, Liv Kristine. Piesele sunt imbogatite de corurile masculine cantate de Tony Könberg, unul dintre invitatii pe acest disc. Si daca tot am ajuns la invitati, Martin Häggstrom este responsabil pentru vocea masculina a duetului de pe Deity of Disgust, Rikard Anderson face un solo exceptional de clape tot pe aceasta piesa, Aaron Stainthorpe canta cu Sarah pe Original Sin (tot impreuna au compus si versurile), Dave Pybus de la Cradle Of Filth i-a ajutat cu basul (intre timp a trecut de la statutul de invitat la cel de membru permanent), iar in spatele tobelor s-a aflat Andreas Brojber.

Muzica? Tinand cont ca fratii Rehn au o slabiciune pentru muzica clasica si pentru orchestratiile pompoase, ganditi-va la asta, mai adaugati niste metal si obtineti ce canta Angtoria. Concept? Abuzul unei persoane religioase fata de o fetita o aduce pe aceasta in pragul nebuniei datorita anilor in care a fost supusa la adevarate "torturi mentale". Fata ajunge in pragul sinuciderii, insa nu am reusit sa imi dau seama daca a facut-o sau nu sau daca nu cumva acea wise lady din ultima piesa a sfatuit-o mai bine si i-a aratat "calea". Trebuie sa astept versurile pentru a ma lamuri. Ciudatenia acestui album este coverul dupa Kylie Minogue, Confide in Me. Piesa suna insa extrem de bine si in contextul albumului, si in interpretarea Angtoria, unde gasim la pian un alt invitat pe care am uitat sa-l mentionez anterior, Kevin Rehn Eires.

Nu am zis foarte multe despre muzica pentru ca m-as pierde in epitete ca "extraordinar", "reusit", "incredibil", "minunat", "fermecator" etc etc. Daca Sarah a avut emotii si indoieli inainte de a pune pe picioare Angtoria, prima ei trupa dupa ce ani la rand a cantat in trupele altora, cred ca acum ar trebui sa fie mandra de rezultat - merita toata lauda si a demonstrat inca o data ca este o voce feminina remarcabila.

Si daca vreti sa recomand si niste piese, as spune sa ascultati piesa de titlu apoi The addiction, Six feet under's not deep enough, Confide in me si ma opresc aici ca sunt in stare sa le enumar pe toate.

Probabil ca va intrebati de ce nu-i dau nota 10 dupa ce l-am laudat atat. Pai e simplu: dupa multe, multe ascultari, unele piese incep sa se "piarda" in decor, fara a-ti mai atrage atentia atat de mult ca la inceput. Deci doar 9.5 pana la urmatorul album.

Nebelhexa - Inner Chaos Nota: 9.5