MY DYING BRIDE - For Lies I Sire

In 1998 Martin Powell parasea My Dying Bride si odata cu el disparea si vioara din muzica britanicilor. Baietii din Yorkshire au considerat ca pot suplini foarte bine absenta acestui instrument cu clapele, dar parca niciodata de atunci piesele MDB nu au mai atins aceeasi dimensiune emotionanta care aparea la fiecare interventie a viorii lui Powell.
Iata insa ca in spiritul %u201Cintoarcerii catre radacini%u201D (care pare a fie in ultima vreme o trasatura comuna majoritatii trupelor cu ani buni de activitate in spate) My Dying Bride au decis sa reinvie epoca  anilor %u201990, oferind un rol important viorii pe compozitiile care alcatuiesc cel de-al 10-lea album din cariera trupei.
For Lies I Sire priveste catre trecut nu doar datorita viorii, ci si atmosferei generale aproape agonizante, discul fiind probabil cel mai depresiv si sumbru produs editat de englezi in ultimul deceniu.
Folosind ca referinta discografia My Dying Bride, For Lies I Sire poate fi considerat, intr-o anumita masura, o combinatie de The Angel and the Dark River si Like Gods of the Sun.  In ciuda unui tempo adesea dureros de lent, MDB au reusit sa creioneze un album complex, care se dezvaluie ascultatorului progresiv, fiind necesare mai multe auditii ale discului pentru a-i descoperi toate nuantele subtile.
Exista foarte multa melodie pe acest album, fara ca partile agresive sa fie neglijate in totalitate. Riff-urile de chitara, clapele si vioara au roluri bine definite in structura pieselor, nu se suprapun haotic pentru a suprasatura compozitiile din punct de vedere instrumental. Mai mult, partile de vioara nu devin niciodata un element banal, ele fiind introduse doar in momentele cheie ale pieselor, pentru a accentua emotiile pe care trupa doreste sa le transmita ascultatorului. Vioara devine astfel o extensie a versurilor, asa cum se intampla, spre exemplu, pe My Body, Your Funeral.
Daca la nivel instrumental exista suficienta diversitate, nu acelasi lucru se poate spune si despre palierul vocal. Nu stiu care a fost motivul, dar Aaron Stainthorpe a decis sa renunte pe For Lies I Sire la growl. Cu exceptia lui A Chapter in Loathing, Aaron foloseste doar vocea clean, care, departe de a fi rea, este totusi limitata ca expresivitate. A Chapter in Loathing este o piesa aparte nu doar datorita riff-urilor aproape black metal, suprapuse pe o sectie ritmica doom, ci in primul rand varietatii pe care o ofera aceasta alta abordare vocala.
De asemenea, mi-as fi dorit mai multe piese in maniera lui Bring Me Victory, compozitia mea preferata de pe acest album. Inca o piesa sau doua de acest fel, cu un tempo mai accelerat, cu ceva ruperi de ritm si cu versuri care ti se intiparesc direct in minte, altfel spus cu alura de hit, ar fi facut instantaneu din For Lies I Sire un album clasic. Ramane fara indoiala un album bun, care ne arata ca fantana creativitatii My Dying Bride este departe de a fi secata.

Dragos P. Nota: 8.5