DESTROYER 666 - Defiance

Initial ma gandisem sa nici nu scriu aceasta cronica, dupa comentariile de la albumele precedente, comentarii legate de coperti sabloniste care contin invariabil cruci intoarse, pentagrame sau alte simboluri din trusa micutului satanist, mai degraba decat despre muzica in sine. Totusi, e vorba de Destroyer 666, o trupa etalon al subgenului ei (blackened thrash metal) si care se prezinta la apel cu un album de zile mari.

Rasfoind net-ul, am intalnit o gramada de feluri in care sunt numiti, incepand cu propria lor descriere de Satanic Speed Metal , pana la (si aceasta e si cea la care m-am oprit ) cea datorata in mod surprinzator unui domn care, desi impatimit al metalului traditional, nu are absolut nicio tangenta cu Black Metal-ul : Destroyer 666 are the embodiment of all the things metal, semn ca aceasta trupa transcede lejer granitele genului in care a fost incadrata. In plus, tot din discutiile de pe forumuri, am mai spicuit o maxima, care mi-a placut mult si care cred ca surprinde exact esenta albumului de fata: Destroyer 666 - Defiance 2009 = manifestul metalistului extrem. Word!

Asadar:

Disclaimer: Recenzia asta va abunda in laude si superlative. Daca asta va face rau la stomac, cititi cu o punga alaturi.

Da dom'le. Sapte ani de asteptare lunga, de la urarea calduroasa Spare none the blade de pe Cold Steel, pana la prietenescul Fuck them all/Each and every one/A thousand plagues upon them al anului 2009. Comandoul meu favorit de gherila mizantropica, otelit in iadul canicular al thrasului de la antipozi si racorit in spiritul glacial al blackului bathoryan, s-a intors sfidator, cu rautati pentru toate gusturile.

Spre exemplu. Vrei viteza si agresivitate? Incearca The Barricades Are Breaking, o piesa rapida pe structuri black care musca cu furie din tot ce poate ?nsemna pace, calm, senin pe lumea asta. O tornada neagra de ura, scapata dintr-o dimensiune infernala ca sa-i pedepseasca pe fideli.

Vrei greutate si mizantropie? E de ajuns sa asculti prima piesa, compacta si zdrobitoare, cam ca un bolovan de o tona scapat de o macara pe masina ta cea noua.

Vrei melodie? A Sermon to the Dead e o piesa incredibila cu accente doom si backinguri vocale melodice sau Human All Too Human care e presarata de riffuri delicioase reminiscente de metalul traditional. Practic, fiecare piesa are ceva interesant de oferit, ceva cu care sa te agate, fie atmosfera (A Path to Conflict, A Thousand Plagues), fie refrene catchy (I Am Not Deceived) sau riffuri hipnotice (Blood for Blood).

Iar centrul de greutate al albumului e reprezentat, fara indoiala, de monumentala A Stand Defiant. Cu o structura amorfa si un inceput foarte asezat, in care se insinueaza treptat parti doom incarcate de leaduri serpuitoare, nu foarte diferite de ce faceau Amorphis In vremurile lor bune, piesa onduleaza subtil spre un pasaj instrumental sustinut de riffuri rapide, decorate cu o perdea solistica excelenta, dupa care suntem tratati cu un final care ar trebui sa fie definitia epicului in metal. Riffuri solemne, voci patimase, linii melodice extraordinare, trebuie ascultate pentru a fi crezute. De departe unul din cele mai izbutite momente metalice din ultimii c?tiva ani, lucru de care cred ca sunt constienti si KK & co., care au rezervat acestei piese at?t onoarea de a anticipa albumul (pe pagina de myspace), cat si pe cea de a-i da numele.

Pe langa toate acestea, numele e cat se poate de potrivit pentru un album dens, bogat si triumfator, in buna traditie Destroyer 666, cantat cu multa pasiune si convingere. Un eveniment major in peisajul metalului extrem de anul acesta si nu numai !

( ) exista
(-) a fost nevoie de 7 ani sa apara

helldrasil Nota: 9.5