QUEENSRYCHE - Dedicated to Chaos

"La trecutu-ti mare, fara viitor" asa ar zice Eminescu daca ar fi fan Queensryche.

Cel putin, fara viitor pe scena metal, asa arata Queensryche pe Dedicated to Chaos. Sa zicem ca aprecierea calitatii e un demers subiectiv si ca acest amestec impersonal si insipid de alternative rock si grunge poate fi pe placul unor mari mase de oameni, altele decit cele care au apreciat Operation: Mindcrime si a caror existenta eu mi-o inchipui cu greu. In schimb, ruperea trupei de marele-i trecut metalic este evidenta: nu mai are riff, dar ce zic eu de riff, nu prea mai are chitara. La ce-i trebuie doi chitaristi, nu-mi dau seama. Ah, stai asa, unul dintre ei e ginerele lu' sefu.

Geoff Tate e unul dintre vocalistii mei preferati din toate timpurile. Atit de mult imi place vocea lui, incit nu conteaza ce cinta, pur si simplu imi place sa-i aud vocea. Chiar si pe Dedicated to Chaos. Dar asta nu inseamna c-o sa reascult Dedicated to Chaos prea curind. Sau vreodata. Nu numai ca Queensryche, altadata o trupa progresiva, nu gaseste nimic mai potrivit sa ne ofere anul asta decit un rock lejer cu instrumentatie austera si chitari neglijabile, puternic influentat de trupe de alternative ca U2 si INXS, si cu un sunet grunge, marca Kelly Grey (cel care a ingropat Enemies of Reality al concitadinilor de la Nevemore). Nu. In plus, singurul lucru care ne mai aminteste ca ascultam Queensryche este vocea lui Geoff Tate. Si, pentru cei care sunt atenti, tobele lui Rockenfield, care umplu golul lasat de chitari. Cum Michael Wilton nu se mai implica la compozitie de ceva vreme si ginerica Lundgren e prea ocupat sa reproduca solourile lui The Edge, Jackson si Rockenfield s-au simtiti obligati sa intervina pe patru piese, ca sa nu fie chiar tot albumul compus de Geoff Tate si alti indivizi din afara trupei. Prea mare diferenta nu au facut, din pacate, cu exceptia At the Edge - cea mai interesanta piesa de pe disc, cu un riff metalic si niste stopuri interesante, dar care ramine neterminata, n-are refren, iar din pasajul median cu pretentii experimentale doar soloul de saxofon are o noima. Asa ca, in final, Dedicated to Chaos e un album solo Geoff Tate, in care marele artist isi cinta obsesiile si amorurile nu foarte inspirat - Got It Bad e bunicica si Broken are o incarcatura emotionala puternica, dar nu m-a convins si din punct de vedere muzical. Imbracat la costum, cu cravata si palarie, ca un domn bine, de care nu ma mai leaga decit amintirile.

Primul album solo Geoff Tate mi-a placut. Al doilea - adica asta - nu. Nici unul dintre ele nu e metal. Nu asta e problema. Problema e ca Dedicated to Chaos nu are nici personalitate, nici stralucire. Deci, nici viitor.

Klawz Nota: 6.5