ASPHYX - Death... The Brutal Way

   Daca Pestilence au revenit mai brutali ca niciodata, Asphyx trebuiau sa fie si ei un standard de brutalitate. Sau cel putin asa o exprima titlul noului produs, Death... The Brutal Way, pentru ca stilistic avem parte de acelasi death metal relativ nervos in maniera old school.
   Cumva se vede ca trupa, asa cum a declarat, nu a revenit cu ideea sa scoata un album nou, pentru ca e clar dupa mai multe ascultari ca nu au suficiente idei noi pentru asta. Compozitional, albumul nu iese din maniera anilor '90, nici ca riff-uri si nici ca ritmica. In plus, chiar daca Paul Baayens nu-i nici pe departe un chitarist subtire, determinant pentru Asphyx a fost si va ramane pentru mine Eric Daniels, mai mult decat van Drunen sau decat orice alt (fost) membru al trupei.
   Si cum van Drunen, sa-mi fie iertat, nu-i neaparat un vocalist de marca, si daca ritmica e cam la fel,  din album ramane definitorie munca de la chitara. Care nu e nici rea si nici stralucita. E doar OK, in contextul in care maniera de lucru, pe ansambu e foarte veche, apeleaza numai la cele 2-3 corzi de sus si pe ele doar in acorduri pline, fara prea multe jucarii, fara prea multe combinatii de note. Cateva riff-uri merg, cateva sun chiar foarte bune, majoritatea sunt subtirele.
   Cu parere de rau, asta nu ma prea amuza. Cumva, Asphyx au decis sa priveasca la anul 2000, cel in care au scos ultimul album, ca la un punct de referinta, ignorand ca referinta e deja la aproape un deceniu in trecut. Acum, nu e cazul ca Asphyx sa copieze elementele moderne ale death metalului de dragul de a fi la moda, dar nici pe cele vechi pe care le-au uzat ani de zile, ca doar de aia exista albumele din anii '90. Desi muzical nu suna rau, productia lui Dan Swano  e cat se poate de corecta, tonurile instrumentelor sunt com trebuie, Death... The Brutal Way ar fi fost  un album de top acum 15 ani. Acom e doar pentru fani. O ascultare placuta, un pic nostalgica, dar din pacate nu memorabila.

Cynyc Nota: 8