SUICIDAL ANGELS - Dead Again

Ei, dragii moshului, nici n-a trecut un an de la precedentul, Sanctify the Darkness, ca baietii de la Suicidal Angels ne imping sfidator in fata un nou produs: Dead Again. Precum se poate observa si cu ochiul pictat pe pleoapa lui Jack Sparrow, totul, de artwork si titlu, pana la minutajele si titlurile pieselor indica un singur lucru: nu le-a ajuns cat de ol’school sunau. Trebuia sa mai adauge "ceva". Si l-au adaugat pe sistemul "decat sa tot cari zaharul din zaharnita cu lingurita, mai bine versi ceaiul inauntru". Ce a iesit? Pai, nu e greu de imaginat. Dar s-o luam usurel.

Din impresiile pe care le-am citit anii trecuti pe net, una imi sarea constant in fata si n-o puteam contrazice in niciun fel: vocea tipica metalului greu grecesc, a carei cea mai buna descriere ar fi ca pare "soptita". Ca sa lamurim din capu’ locului treaba asta care imi statea pe creier, s-a terminat cu numita caracteristica. Ce putem identifica pe voce acum e ca, in mare, pare un fel de Cavalera din perioada Beneath the Remains/Arise care o arde ca Araya pe Reign in Blood, dar cu mici reminescente din abordarea precedenta, care mie imi parea putin crossoveristica, cu voce dublata si strigata pe refren, cum ar fi , sa zicem, Suicide Solution, ca exemplu concret.

Chitarile. Oh, D*amne, chitarile, cum ar zice fratele Klawz intr-o recenzie corectata de mine. Inchipuiti-va o abordare in maniera mai-sus-numitului Beneath the Remains, temperate de o cadenta tipica unui Sodom in perioada de varf si sparte din cand in cand de bridge-uri si solouri scurte si isterice.

Ce e interesant (si aici nu stiu cum s-o dau ca nu stiu limba chitaristilor, dar incerc prin semne) e ca in ciuda manierei tributare de abordare a muzicala a Suicidal Angels, oamenii isi croiesc cu o acuratete din ce in ce mai mare, un tipar de riff specific, un acel ceva care in momentul in care a incheiat o masura stii exact cine s-a ocupat de executarea ei. Cu tot thrash metal revival-ul asta din jurul nostru, cand nu se mai stie om cu persoana sau care e material de trupa noua si care e inregistrarea pierduta a nu-stiu-carui demo Razor sau Exodus, eu zic ca preocuparea asta a grecilor in a-si perfecta o formula proprie e cu atat mai de apreciat cu cat pe masura ce trece timpul, le iese din ce in ce mai bine.

Ca sound si productie, mie unuia imi pare "anterior" precedentului, dar simt ca faza se datoreaza mai degraba incercarii de a suna cat mai "de acolo", si de a scapa de soundul de bisturiu de neurochirurg,  prin care, cel putin in viziunea mea, pacatuiau riffurile de pe Sanctify the Darkness. Ca rezultat, cele de pe actualul, in combinative cu micile schimbari de abordare amintite mai sus, suna mult mai veridic. Fara sa lase impresia de masinarie de riffaneala ca anteriorul, asta are avantajul de a-ti servi o chitareala putin mai discreta dar cu arome mult mai rafinate. Cunoscatorii vor vedea imediat despre ce vorbesc.

Daca vreti sa va vorbesc despre tobe, o fac, poftim: de neam prost, ca si pe precedentul, cu fix aceleasi caracteristici, care ma lasa cu gura pana la urechi de fiecare data. Sunt convins ca un tobar romanesc mai bine si-ar taia o mana decat sa bata asa, adica fara sa arate in dreapta si-n stanga ce a mai invatat in week-end.

Dar hai ca ma lungesc si simt ca va retin din treburi mai importante, cum ar fi ascultarea albumului astuia pentru ca (stiu ca o sa sune bizar pentru multi) muzica nu se citeste, ci se asculta. Ce sa mai, eu sunt nemaipomenit de curios de cota de piata pe care o va dobandi trupa asta o data cu concertele de la anul, dar nu stiu in ce fel, nu pot scapa nicicum de impresia ca asistam la nasterea unui monstru.

hell9level Nota: 10