CIRCLE II CIRCLE - Consequence of Power

Zak Stevens n-are cu cine.

Dintre toate albumele scoase de Zak dupa ce a plecat din Savatage, singurul care chiar merita bagat in seama e primul, Watching in Silence (2003). De ce? Pentru ca e scris si produs de Jon Oliva si Criss Caffery. Care probabil s-au simtit vinovati ca au lasat Savatage-ul balta si, implicit, pe fostul lor coleg. Asa ca i-au facut cadou un album si i l-au pus in traista, inainte de a-l lasa se plece singur in lume.

In lume, Zak nu a mai gasit pe cineva sa-i scrie piese pe masura vocii lui. Mitch Stewart (bas, clape) cu care face echipa din 2003 (cind toata trupa lui Zak si-a luat bagajele si a plecat in tabara lui Jon Oliva) e bine intentionat, are si ceva idei, probabil ca este un tip foarte cumsecade, dar nu cred ca ii va ramine numele in analele rockului. Si asta e mai evident ca niciodata pe Consequence of Power. Delusions of Grandeur (2008) m-a zapacit cu citeva riffuri mai turbulente si pina sa apuc sa comentez, m-am trezit ca-mi e simpatic, dar, si atunci, ca si acum, problema de fond ramine aceeasi: mediocritatea compozitiilor. Ca si cum asta nu ar fi fost suficient, cele citeva momente de inspiratie sunt tratate cu stingacia unor debutanti: de la pasaje lungite inutil sau alaturate fortat, pina la citeva interpretari atit de ciudate ale tobarului (Redemption), incit nu-mi dau seama daca-s pe bune sau la misto. Sau poate mixajul i-a jucat feste si nu se mai intelege ce-a vrut sa zica el de fapt. Deci se degaja, asa, o impresie de bani putini si amatorism.

Mari diferente fata de albumele de dinainte nu-s. Nu e la fel de heavy ca Delusions of Grandeur dar e la fel de conceptual ca Burden of Truth. Circle II Circle se vind drept power metal, dar de fapt, in afara de piesa de titlu, care zici ca e Helloween, e vorba de acelasi heavy metal pe ritmuri medii, de data asta incilcit cu niste groove de hard rock si ceva nerv de thrash. Care ar vrea sa fie melodic, dar nu prea poate. Nu-mi dau seama daca vrea sa aminteasca de Savatage, dar pina la urma o face (Out of Nowhere e un exemplu dintre multe). Dupa o prima jumatate fara evenimente importante, incep sa apara si motive serioase de ciulit urechile. Episodes of Mania nimereste un riff remarcabil, dar cind vine vorba sa-l continue, se fisticeste si-l  cam strica. In schimb, Take Back Yesterday reuseste sa ramina fredonabila de la un capat la celalat, desi are o structura destul de anevoioasa si un pian cu o asezare cam stranie intre restul instrumentelor. Dar nici una dintre ele nu prevesteste surpriza de la finalul discului: Blood of an Angel, o balada in cea mai adevarata traditie Savatage, cu pianul care creste furtunos inspre rifful dezlantuit la refren si vocea lui Zak plutind peste ele in toata maretia ei. Si imi scot sapca si spun: Da, domnule! Asa trebuie cintat! Si pe urma o arunc si o calc in picioare de ciuda: Au inceput sa cinte ca lumea abia cind s-a terminat albumul.

Asadar, inca un album caldut de la Zak Stevens. Si probabil ca mai bine de-atit n-o sa ne trateze, pentru ca Jon Oliva prefera sa-si cinte el singur compozitiile in ultima vreme. Si oricum, nu-s nici alea departe de ce se aude pe Consequence of Power: bune cit sa nu fie rele, nu prea rele fara sa fie neaparat bune. Zak Stevens ar mai putea sa cinte, numai ca n-are cu cine.

Klawz Nota: 7.5