SLAYER - Christ Illusion

“If you ignore them, they’ll just go away [...] If you can’t ignore them, just listen to them and tell them “F**K OFF!”- Tom Araya despre contestatarii trupei, in The Henry Rollins Show, august 2006 -

Pentru ca in mod sigur Tom ignora complet existenta metalfan.ro si pentru ca noi suntem deja far away, nu riscam nici un “f**k off”. Asa ca va propun sa ne asumam riscul unei discutii deschise despre Christ Illusion. Vestile bune: dupa 5 ani de asteptare, a venit un nou album de studio. Vestile si mai bune: e primul album in formula de aur de la Seasons incoace – cu Dave Lombardo in spatele drum kit-ului. Vestile foarte bune: Dave e in mare forma, parca pentru el cei 15 ani nici n-au trecut. O veste buna si una proasta: Reign In Blood, South Of Heaven si Seasons In The Abyss sunt etaloane in istoria thrash metalului si, in consecinta, foarte greu de depasit.

Sa vedem, deci... Kerry King a scris majoritatea pieselor (cu versuri cu tot), exceptie facand Eyes Of The Insane, Jihad si Black Serenade, unde au colaborat Hanneman si Araya. Nota pentru fanii celebrelor solo-uri atonale: stati linistiti, sunt la locul lor si sunt impartite frateste intre Kerry si Jeff, nu picam in monotonie. Piesele au forta si balans, iar trio-ul Flesh Storm/Catalyst/Skeleton Christ care deschide albumul m-a impresionat in mod deosebit. Din pacate, Flesh Storm imi aduce aminte de War Ensemble, iar celelalte doua... va las sa vedeti singuri. Eyes Of The Insane a trecut oarecum pe langa mine, dar Jihad mi-a atras din nou atentia – un ritm catchy la o viteza aproape sufocanta – cel putin pentru unchiul Tom. Consfearacy (piesa nr.6, numerotata 666 – ha-ha:) merge in acelasi ritm, dar ceva mai monoton, dupa care vine Black Serenade, piesa cu un iz puternic de ___________ (ia sa vedem, cine a ascultat si Slayer dinainte de Seasons?). Cult e o alta piesa clasica de traforaj-viteza, cu o scurta pauza la refren, iar Supremist il pune din nou in evidenta pe Lombardo si il da de gol pe unchiul Tom, care totusi nu mai poate tine o nota ca in vremurile bune. O incheiere un pic sub ce ma asteptam.

Versurile sunt pentru mine o surpriza placuta: fata de “poezia alba” cu care ne obisnuisem, anumite pasaje ale lui Kerry King aproape ca respecta regulile ritmului si masurii. Chiar si declamarile scrise de Araya au un plus de profunzime pe alocuri. Desigur, e un plus la nivel personal, n-as fi legat calitatea albumului de lucrul asta, pentru ca Slayer nu vor sa scoata prea curand volume de poezii. Tematica e cea obisnuita, cum spuneam si Araya in acelasi The Henry Rollins Show: “We have a common theme for all four of us and that is DEATH!”. Intr-un cuvant, Slayer isi perfectioneaza obsesia anti-religioasa, avand acum si noul argument al perspectivei teroristului musulman. Da, pana acum trebuiau sa se multumeasca cu cea a satanistului psihopat, era deja monoton :) Lasand orice gluma la o parte, asta e Slayer, stim la ce sa ne asteptam, ma bucur ca au mai facut si un pas in sfera politicului cu Jihad, o formatia cu atata influenta nu poate sa ignore complet ce se intampla in lume. De altfel, cum spunea Kerry King tot in interviul citat mai sus: “There’s this one song and we say: that’ going to get us into trouble [...] Cool! Let’s play this one first!”.

Concluzii: un mare plus pentru Lobardo, un “bine” pentru Kerry si Jeff, un minus mic pentru vocea unchiului Tom. Productie buna, in opinia mea, iar tematica – aia pe care o stim, executata ceva mai bine. Obligatoriu pentru 2 categorii: fanii Slayer si cei care de-abia incep sa asculte Slayer. O recomandare calduroasa pentru ceilalti, mai ales pentru nostalgici. F**K OFF, Tzugu!

Tzugu Nota: 8