GRAVE DIGGER - Ballads of a Hangman

   Al 14-lea album in aproape un pic peste 28 de ani de activitate pentru Grave Digger fac din trupa germana una extrem de prolifica, cu o medie de un album o data la doi ani si mereu dedicata aceluiasi heavy metal in maniera teutona, ceva mai power in ultimul deceniu. Pentru trupa lui Chris Boltendahl, prolifica si dedicata inseamna atat lucruri bune cat si lucruri rele. Pe de o parte, Grave Digger au fost mereu in priza, au avut mereu materiale noi si nu si-au tradat niciodata fanii. Pe de alta parte, e cumva imposibil sa nu reciclezi permanent ideile muzicale, ba chiar mai mult, am impresia ca pe Chris & Co nu-i intereseaza sa se modernizeze vreun pic sau sa schimbe mare lucru.
   Ce-i drept, o schimbare s-a petrecut exact dupa Liberty or Death, cand pentru prima data in istorie (daca nu ma insel), Grave Digger a inceput sa functioneze cu 2 chitaristi.  Pentru compozitie insa, prezenta a doua chitari nu-i neaparat un mare castig, pentru ca Thilo Hermann nu face decat sa tina niste acorduri simple undeva pe sub solourile si armoniile lui Manni Schmidt. Lucru care oricum s-a intamplat in studio si pana acum, Grave Digger tragand oricum 2 chitari pe asemenea pasaje, chiar daca lucrau intr-un singur chitarist. Nu prea avem parte de vreo lucratura spectaculoasa a chitarilor sau de armonii combinate, ceea ce ar fi reprezentat un mare plus. In rest, la nivelul chitarii, ne intalnim cu aceleasi riff-uri super-uzate si cu solouri clasice, dar ce-i drept, foarte melodice si bine executate.
   Boltendahl si-a adaptat frumos vocea varstei (odata cu lansarea albumului omul a implinit vreo 47 de anisori). Mai are destule note inalte dar foloseste cu destule de mult suces si voci usor ragusite, merge inca bine in vreo 3 octave, deci totul e destul de in regula aici. Adevarat a ca avem parte de aceleasi registe lirice, mai uzate decat riff-urile in cauza, dar e improbabil sa mai fi in stare sa schimbi asa ceva dupa atatia ani. Din randul pieselor de pe album, nu prea imi raman prea multe in minte, poate doar Hell Of Disillusion si Funeral For A Fallen Angel, datorita liniilor melodice si orchestratiilor care, desi clasice, au ceva material de hit. Restul mi se par piese medii, bunicele dar lipsite de mare stralucire.
   Prin 2006, cand lucrau la Liberty Or Death, Chris Boltendahl a anuntat ca Grave Digger va mai functiona probabil vreo 7 ani. Adica inca vreo 4 de acum incolo, deci probabil vom mai asculta inca vreo 2 albume Grave Digger. Destul de la fel, ce-i drept, asa cum e si acest Balland Of A Hangman in raport cu intreaga discografie a trupei. Spre deosebire o gramada de alte trupe la fel de liniare, Grave Digger stiu totusi sa cante.

Cynyc Nota: 7.5