SéANCE - Awakening of the Gods

Din ciclul reunirilor intr-un nou secol, S?ance prezinta Awakening of the Gods. S?ance si-au incetat activitatea la cativa ani dupa lansarea celui de-al doilea album, Saltrubbed Eyes (1993), care le-a castigat numerosi fani si un potop de elogii din partea criticilor, printr-un sound specific marcat de un melanj perfect dozat de thrash si death metal, cu structuri dinamice si bogate, precum si riffuri sofisticate care-i distingeau de colegii lor din Entombed, Unleashed sau Dismember. Desigur, in peisajul actual al muzicii de gen, o asemenea combinatie nu mai aduce nimic iesit din comun, dar in trecut S?ance reuseau sa acopere o nisa proprie.

Dupa o absenta de 15 ani, suedezii revin cu cel de-al treilea album, intr-o formula care include 3 din membrii fondatori %u2013 Johan, Rille si Micke %u2013 carora li se adauga Tony care s-a alaturat formatiei inca din 1995, pe vremea cand fanii inca mai sperau intr-un nou album S?ance, a carui lansare a fost amanata pana in 1998 cand formatia s-a dizolvat oficial. Chiar daca trei din membrii actuali (chitaristii Rille si Tony si tobarul Micke) au fost (sau inca mai sunt) colegi de trupa in Witchery, influentele din aceasta directie sunt minime pe Awakening of the Gods. Albumul musteste de abordari old-school, cu o doza suficienta de groove, este rapid, cu o dinamica ce jongleaza aproape in exclusivitate intre ritmurile viteziste si medii, iar interpretarea vocala se mentine constat in registrul jos, fara compromisuri. Awakening of the Gods transpira calitate prin toate notele emise, fie ca este vorba de pasaje tehnice si sofisticate sau de pasaje in care abordarea prin prisma unui thrash direct primeaza. Rezultatul este agresiv, fara insa a deveni brutal feroce, iar melodiile nu lipsesc fara insa ca albumul sa poata fi catalogat drept melodeath. Intr-un cuvant thrash-death metal old-school, intr-o productie moderna, ceea ce nu poate decat sa fie in avantajul avalansei de riffuri.

In general, piesele se contureaza ca variatiuni ale unor riffuri tema, cu refrene care servesc pe post de ancora. Solo-urile, atunci cand apar (Murder, de exemplu), sunt scurte si fara o functionalitate aparenta in structura piesei. De remarcat printre altele They %u2013 ce se distinge prin duo-ul tobe-riffuri militaresti; %u201Dtraforajul%u201D foarte thrashy din Prisoner 666; riffurile gatuite si ritmurile frenetice de pe Your Time Has Come si Invocation sau melanjul death%u2019n%u2019roll de pe Choose Your Eternity.

Desi nu duce lipsa de riffuri creative si momeli din plin pentru gusturile antrenate ale fanului death-thrash, o oarecare monotonie se instaleaza pe parcursul auditiei; in repetate randuri mi s-a intamplat sa ma trezesc, subit, la sfarsitul albumului, fara sa fi realizat numarul de piese care s-au succedat. Prin urmare, ceea ce-i reprosez acestui album este lipsa de invididualitate la nivel de piesa. De asemenea, dificil de intregat in structura albumului sunt si cele doua piese instrumentale Flight of the Wicked si Revel in Death. Flight of the Wicked este un intermezzo bizar care, fix in mijlocul albumului, emuleaza in tonalitati de coarde interludiul orchestral Zborul Bondarului, compus de Rimsky-Korsakov pentru opera Povestea Tarului Saltan. Revel in Death, in schimb, este o scurta piesa acustica, melancolica si frumoasa, nu foarte alambicata, careia, tematic, i s-ar putea gasi o justificare decenta in succesiunea etapelor pe care le reda fiecare piesa, dar care, muzical, produce o ruptura nescontata inainte de ultimele doua piese ale albumului.

( ) un model de melanj thrash death, care din pacate
(-) nu se ridica la nivelul primelor doua albume; efectul mentionat de monotonie, piesele nu sunt suficient individualizate (cu unele exceptii)

G.A.S. Nota: 8.5