DISTURBED - Asylum

Alt azil, acelasi deranj

Nu zic nu, si Indestructible s-a sprijinit serios pe realizarile Ten Thousand Fists-ului de dinaintea lui, dar a facut-o la modul constructiv, a luat ce era bun si l-a facut si mai bun; s-a suit pe el ca sa se ridice mai sus. Pe cind Asylum - il ascult si iar il ascult si nu prea se mai ridica.

E atit de simpla treaba cu acest disc, incit nici nu stiu cu ce am sa umplu recenzia. Piesele sunt construite fix dupa acelasi tipar folosit extensiv de Disturbed de cind s-au desprins de nu-metal: riff saltaret dar nu banal, ritm sacadat dar nu simplist, refren melodios dar nu slagaros. O combinatie care, in momentele de inspiratie, devine o invitatie irezistibila la topaiala si fredoneala si alunga senzatia de deja-vu cum alungi o musculita cu dosul palmei, cu un gest reflex, fara sa te gindesti la ea. Daca te intreaba cineva zici: da, seamana, dar care e problema din moment ce suna atit de bine! Ei, dar cind nu mai suna atit de bine? Incepi sa vezi ca seamana fara sa-ti mai atraga cineva atentia.

Sunt citeva piese pe Asylum care suna "atit" de bine: Asylum, Another Way to Die si The Infection (care prilejuieste o iesire solistica entuziasta din partea lui Donegan) sunt hituri incontestabile; croite pe schema unui Into the Fire, Indestructible sau Striken si aproape de sclipirea lor. Dar exista si polul opus: cazuri in care formula nu functioneaza si creatia rezultata e inerta si banala, cum se intimpla cu Never Again, The Animal, My Child sau Sacrifice. Prea mult balast pentru un singur album.

In plus, schimbarea de directie anuntata e atit de discreta, incit nici n-am sesizat-o. Parca unele riffuri ar fi o idee mai apasate, cu o aplecare spre thrash un pic mai evidenta si Crucified aduce o atmosfera mai sumbra, dar sunt doar picaturi intr-un ocean de trucuri cunoscute, a caror repetitie e pe punctul de a deveni deranjanta. Si daca si atunci cind motorul de idei duduia la capacitate maxima, unii ii reprosau lui Indestructible ca piesele cam seamana intre ele, ce pretentii sa mai aiba Asylum, care nu-l depaseste decit la numarul de rateuri? Zau daca nu incep sa-mi semene si mie. Si intre ele si cu altele de pe alte albume. Nu numai la croiala, ci pina si la riffuri si la strofe si la refrene.

Nu e, totusi, chiar asa de rau pe cit de rau sunt eu cind il descriu. E ok, e decent, are piese foarte bune si piese slabe si piese caldute. Dar Indestructible a fost mult prea bun si Asylum nu numai ca n-a stiut dea de pamint cu el, dar nici n-a gasit vreo smecherie care sa mascheze asta.
P.S. Buna preluarea dupa U2, totusi (ascunsa dupa ultima piesa).

Klawz Nota: 8.5