DARK MOOR - Ancestral Romance
|
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 30.11.2010 CASA DISCURI: Scarlet Records 8.5
NOTA METALFAN: 8.4
NOTEAZA ALBUM: 18 voturi
Top 2010: #13 |
Dark Moor ![]() COMPONENTA: Alfredo Romero - voce Enrik Garcia - chitara Mario Garcia - bas Roberto Cappa - tobe Invitata: Berenice Musa - voce |
|
TRACKLIST: 01. Gadir02. Love from the Stone03. Alaric de Marnac04. Mio Cid05. Just Rock06. Tilt at Windmills07. Cancion del pirata08. Ritual Fire Dance09. Ah! Wretched Me10. A Music in My Soul |
In general sunt de parere ca trupele subestimate merita sa fie subestimate, dar uneori imi vine sa-mi schimb parerea. Ancestral Romance, al optulea al disc al spaniolilor Dark Moor, nu e vreo capodopera, dar imi intregeste imaginea acestor flacai dedicati genului simfonic metal, la temelia caruia tot muncesc cu pasiune si evidenta pricepere de mai bine de zece ani. Si incep sa ma intreb daca nu cumva Dark Moor ar merita sa fie mai cunoscuti si inclin sa-mi raspund ca da.
Ancestral Romance este, deci, un disc in buna traditie Dark Moor a ultimilor ani si asta inseamna deja o garantie a calitatii. Pentru cei care apreciaza metalul simfonico-neoclasic, nu death/punkul minimalist. Nu straluceste, e mai degraba discret, impactul e lent, din cauza lipsei hiturilor. Punctele lui forte nu sunt prea evidente, bine, in afara de vocea lui Romero, (pe care am impresia ca l-am laudat la fiecare recenzie; pe deplin meritat). Calitatea albumul consta in felul in care pune la lucru o trupa de metal, un cor si o orchestra: colaborarea e cit se poate de naturala si merge pina in structura pieselor, pe care le construiesc efectiv impreuna. Chiar daca n-au prins chiar cele mai bune linii melodice din discografie, baietii lui Enrik Garcia ma impresioneaza prin maestria compozitiei, prin rafinamentul discret al intepretarii, care dozeaza cu indeminare complexitatea pasajelor instrumentale. De-asta zic, e facut de oameni pasionati de stilul asta de muzica si care se si pricep, nu genul "whooaaa, ia fiti atenti citamai orchestra am pus anul asta peste riffane, frate, nu-i asa ca-i supertare??? hai, incolonarea la magazinu de CDuri!" Nu, avem o combinatie organica de metal si simfonic, care creaza impresia de coloana sonora de film, si chiar daca accentul apasa uneori mai mult intr-o parte sau in cealalta, armonia celor doua componente ramine netulburata. Scot din discutie pe Just Rock, o incercare nereusita de a combina rock'n'rollul cu muzica clasica, care are drept rezultat un fel de gospel rock simfonic dubios. Cind zic de armonie netulburata ma refer la momente ca preluarea dupa Manuel de Falla, Ritual Fire Dance, sau la piesa de deschidere, Gadir. Ce mi-as fi dorit eu in plus de asta, ar fi fost sa renunte complet la limba engleza si sa cinte in limba lor materna, cu atit mai mult acum, cind versurile sunt inspirate din istoria si literatura spaniola. Si, mai ales pentru ca, dupa cum demonstreaza Cancion del pirata (prima piesa Dark Moor in limba spaniola) siguranta pe care i-o da lui Romero graiul sau nativ ii duce intepretarea vocala cu mult mai aproape de perfectiune si inunda muzica cu un farmec irezistibil. Legan, asadar, speranta, ca experimentul Cancion del pirata va fi un succes care sa se repercuteze corespunzator pe viitorul album si ca nivelul compozitiilor va fi cel putin egal cu cel actual.
Klawz
Nota: 8.5 |
Alte Albume
Screams and Whispers
TRACKLIST
01. Sound the Alarm02. Sense of Will03. Too Many Prophets04. Release05. Division06. Tools of Separation07. Grateful08. A Screaming Breath09. My Soul's Affliction10. Driven11. Brotherhood?12. Release (remix) Fire Make Thunder
TRACKLIST
1. Cold Call2. Guards3. Indian Curse4. Enemy Prayer5. Wind Won't Howl6. Big Chief II7. For Nothing8. Invisible Men Stones Grow Her Name
TRACKLIST
01. Only the Broken Hearts (Make You Beautiful)02. Shitload of Money03. Losing My Insanity04. Somewhere Close to You05. I Have a Right06. Alone in Heaven07. The Day08. Cinderblox09. Don't Be Mean10. Wildfire, Part: II - One with the Mountain11. Wildfire, Part: III - Wildfire Town, Population: 0 A rothadó virágok színüket vesztik
TRACKLIST
01. Zuhanás02. Holnap majd felgyújtom az erdït03. Várnak a varjak04. Ökörtej (Latte Bue)05. Halványan az idï ellen [rehearsal]06. A sajnálat utolsó lehelete (Taxidermia) [rehearsal]07. Bakarasznyi mumus 



Posteaza pe pagina mea de Twitter
Posteaza pe pagina mea de Facebook
Posteaza pe pagina mea de MySpace
Trimite pe YM
Trimite pe email










"e mai degraba discret," - eu cand am citit asta am interpretat-o cu nu ma prinde din prima.
m-o prins :).
Neavand note cu juma de punct pentru useri ii dau 10, nu 9.5 :).
inseamna ca Tarotu te-a prins inainte sa-l asculti :)
Beyond the sea ii ala de pe care mai pot fredona si acum, desi is ceva ani decand nu l-am mai ascultat:).