DARK MOOR - Ancestral Romance

In general sunt de parere ca trupele subestimate merita sa fie subestimate, dar uneori imi vine sa-mi schimb parerea. Ancestral Romance, al optulea al disc al spaniolilor Dark Moor, nu e vreo capodopera, dar imi intregeste imaginea acestor flacai dedicati genului simfonic metal, la temelia caruia tot muncesc cu pasiune si evidenta pricepere de mai bine de zece ani. Si incep sa ma intreb daca nu cumva Dark Moor ar merita sa fie mai cunoscuti si inclin sa-mi raspund ca da.

Ancestral Romance este, deci, un disc in buna traditie Dark Moor a ultimilor ani si asta inseamna deja o garantie a calitatii. Pentru cei care apreciaza metalul simfonico-neoclasic, nu death/punkul minimalist. Nu straluceste, e mai degraba discret, impactul e lent, din cauza lipsei hiturilor. Punctele lui forte nu sunt prea evidente, bine, in afara de vocea lui Romero, (pe care am impresia ca l-am laudat la fiecare recenzie; pe deplin meritat).

Calitatea albumul consta in felul in care pune la lucru o trupa de metal, un cor si o orchestra: colaborarea e cit se poate de naturala si merge pina in structura pieselor, pe care le construiesc efectiv impreuna. Chiar daca n-au prins chiar cele mai bune linii melodice din discografie, baietii lui Enrik Garcia ma impresioneaza prin maestria compozitiei, prin rafinamentul discret al intepretarii, care dozeaza cu indeminare complexitatea pasajelor instrumentale. De-asta zic, e facut de oameni pasionati de stilul asta de muzica si care se si pricep, nu genul "whooaaa, ia fiti atenti citamai orchestra am pus anul asta peste riffane, frate, nu-i asa ca-i supertare??? hai, incolonarea la magazinu de CDuri!" Nu, avem o combinatie organica de metal si simfonic, care creaza impresia de coloana sonora de film, si chiar daca accentul apasa uneori mai mult intr-o parte sau in cealalta, armonia celor doua componente ramine netulburata. Scot din discutie pe Just Rock, o incercare nereusita de a combina rock'n'rollul cu muzica clasica, care are drept rezultat un fel de gospel rock simfonic dubios. Cind zic de armonie netulburata ma refer la momente ca preluarea dupa Manuel de Falla, Ritual Fire Dance, sau la piesa de deschidere, Gadir.

Ce mi-as fi dorit eu in plus de asta, ar fi fost sa renunte complet la limba engleza si sa cinte in limba lor materna, cu atit mai mult acum, cind versurile sunt inspirate din istoria si literatura spaniola. Si, mai ales pentru ca, dupa cum demonstreaza Cancion del pirata (prima piesa Dark Moor in limba spaniola) siguranta pe care i-o da lui Romero graiul sau nativ ii duce intepretarea vocala cu mult mai aproape de perfectiune si inunda muzica cu un farmec irezistibil. Legan, asadar, speranta, ca experimentul Cancion del pirata va fi un succes care sa se repercuteze corespunzator pe viitorul album si ca nivelul compozitiilor va fi cel putin egal cu cel actual.

Klawz Nota: 8.5