FLESHGOD APOCALYPSE - Agony

Fleshgod Apocalypse si-a facut debutul in 2009 cu un album de death metal tehnic dar si melodic care impresiona prin calitatea sa. In acel moment era evident ca italienii mai au inca multe de spus, pentru ca, in afara de tehnica, albumul continea si elemente originale.

Noul lor album, Agony, a fost realizat prin recurgerea la reteta pe care au folosit-o anul acesta Dimmu Borgir si SepticFlesh, adica prin adaugarea unei orchestre simfonice. La inceput, atunci cand am descoperit acest lucru, am fost putin dezamagit. De obicei, orchestra si elementele corale bombastice ascund lipsa de inspiratie sau dorinta de a produce un album comercial. In plus, cu numai cateva luni in urma, ascultasem excelentele albume pe care le-am amintit pana la epuizare si ma saturasem de acest gen. Din fericire, Agony nu este o imitatie a albumelor citate si nici nu se inspira din produsele altor trupe. Fleshgod Apocalypse nu folosesc orchestra  pentru a amplifica aspectele epice si nici pentru a impresiona prin introducerea unor pasaje care sa arate cat de cultivati si cunoscatori de muzica clasica sunt. De fapt, orchestra este destul de discreta si e folosita doar pentru a accentua linia melodica impusa de chitara si de tobele care rapaie intr-un ritm demential. Pe fiecare piesa este evident ca avem de-a face cu o trupa de death metal care nu face compromisuri si nici incursiuni in zona gothicului. Agony este mai dur decat The Great Mass al lui SepticFlesh si decat Abrahadabra al lui Dimmu Borgir.

Albumul se remarca, la fel ca predecesorul sau, prin tehnica perfecta a instrumentistilor. Solourile de chitara sunt scurte si la obiect, avand uneori o forma neoclasica. Pe unele piese seamana oarecum cu solourile lui Luca Turilli, fara sa aiba insa lungimea sau infloriturile baroce ale acestuia. Growlingul lui Tommaso Riccardi este completat de contributiile inedite ale basistului Paolo Rossi. Vaietele acestuia cu timbru inalt adauga o atmosfera specifica albumului. Piesele au o atmosfera similara si ascultarea albumului iti da o impresie de continuitate asemanatoare cu cea a unor albume concept. Ritmurile similare ar putea da nastere monotoniei specifice atator albume de death metal, daca piesele nu ar fi atat de bine lucrate. Fleshgod Apocalipse au reusit sa produca un album de death simfonic in care instrumentele clasice se imbina armonios cu cele moderne. Lipsesc pasajele dulcege sau de prost gust si corurile de zeci de persoane care impresioneaza de obicei prin numar. Fleshgod Apocalipse si-au dat seama ca daca ai  ca acompaniament o orchestra de 80 de persoane si doua coruri nu inseamna ca ai produs un album bun si din aceasta cauza uneori linia melodica este insotita de un numar limitat de instrumente care se integreaza insa perfect in atmosfera albumului.

In concluzie, Agony este un album deosebit, care merita sa fie ascultat de toti iubitorii de death tehnic si de cei de melodeath care pot suporta si duritatea.

Arthur Nota: 9