PRO-PAIN - Absolute Power

Una dintre surprizele placute si neasteptate pentru mine vine, la inceputul acestui an, de peste ocean.

Cu Pro-Pain am luat prima data contact in anul 1996, cand am ascultat albumul The Truth Hurts (1994), un disc cu sound mai degraba groove/thrash decat hardcore, in ciuda originilor membrilor trupei, proveniti de la defuncta Crumbsuckers, o formatie hardcore destul de apreciata in underground-ul new-yorkez. Ulterior, datorita orientarii trupei spre zona hardcore/crossover, un mix muzical cu care nu prea votez, in general, am (cam) pierdut contactul cu Pro-Pain, in ideea ca stiam ca mai activeaza, am rasfoit cam toate albumele pe care le-au editat incepand cu 1996, fara a avea insa vreo revelatie.

Cu discul de fata treaba sta altfel, m-a lovit inca de la prima piesa prin energie (de care trupa nu a dus niciodata lipsa), prospetime, colectia de riffuri catchy care vin gramada peste ascultator si nu il lasa sa rasufle deloc si, nu in ultimul rand, printr-o serie de solo-uri (extrem de) melodice si eficace. De fapt si de drept, punctul forte al lui Absolute Power il reprezinta perechea Klimchuk/Stephens, care se completeaza de minune si scoate la inaintare partituri neasteptat de tehnice pe alocuri, lucru surprinzator pentru o trupa care s-a remarcat in decursul timpului printr-o abordare destul de simpla si directa.

Cred ca nu exagerez deloc cand afirm ca, din punct de vedere stilistic, Absolute Power reprezinta o intoarcere catre directia abordata pe Foul Taste of Freedom si The Truth Hurts, in sensul unui power/thrash/groove metal dinamic, melodios si catchy, riffat si ritmat la maxim, cu o productie moderna si curata (si spun asta pentru ca unele albume ale trupei au fost viciate de mix-uri mai putin fericite). Gary Meskil e, la randul sau, pe felie si demonstreaza mare pofta de cantat. Ar mai fi de semnalat si faptul ca dupa un debut fulminant (a se citi primele 3 piese, care sunt beton armat), albumul mai pierde din intensitate pe parcurs, fara insa a oferi piese slabe calitativ.

Cu alte cuvinte, un album corect, cum ar spune mai tanarul meu coleg Bolo si, totodata, cel mai melodios produs al trupei.

Sake Nota: 8.5