M.S. - A' venit baietii!!!

A' venit baietii! De cind vroiam sa scriu chestia asta! Genial titlu, care se potriveste la fix cu coperta discului: A' venit baietii!! Superb! Bun, acum ca am scapat de-un stress, sa mergem mai departe.

A' venit baietii, da n-a' venit toti. George Costinescu si Cristi Luca n-a' mai venit. A' ramas doar Profesoru la chitara. Baietii l-a' adus la bas pe Cornel Marin, fost coleg cu ei la Transilvania. Si l-a' invitat iar pe George "Agresivu" Patranoiu sa traga vro 3 solouri. Nu stiu daca schimbarile de componenta au adus schimbarea de directie muzicala, sau invers. Poate n-au nici o legatura una cu alta. Cert este ca schimbarea a venit si ca M.S. nu mai e trupa de heavy metal oldschool pe care o stiati. Daca lasati la o parte prejudecatile (ca e romani, ca e batrini, ca e comerciali) baietii are toate sansele sa va surprinde cu acest material.

Schimbarea e evidenta chiar de la prima piesa (1, 2, 3), care trage puternic spre alternativ, dar nu decisiv: soloul cu tenta neoclasica o aduce inapoi spre rockul "serios". Treaba care se intimpla cu toate piesele mai ciudate de pe disc: elementele ne-metal sunt inteligent si elegant combinate cu riffuri si nervi metalici. De exemplu, Calatorul prin spatiu incepe linistit, cu un bas irezistibil in prim plan dar, chiar cind sa zici ca nu e metal, pac, intra chitara cu un riff, doua, trei si pac, pe urma pune stapinire pe toata piesa; sau Trei sa-l vada (preferata mea) care incepe din funk si sfirseste intr-o dezlantuire vecina cu thrashul. Unele au ton de tragi-comedie, cum ar fi Ingalarea sau Primar in Voluntari, care prin atitudine si satira versului duc cu gindul la Timpuri Noi si Sarmalele Reci. Bineinteles, fazele oldschool sunt prezente inca in numar semnificativ, uneori chiar si tonul chitarii are un aer de anii '80, dar la modul placut, e inca proaspat si vioi. In general, piesele sunt alternate, una clasica, una moderna. Drept in ochi, Reduta, Septembrie, Germinal, Praf si mai ales Spre cer prezinta fata traditionala a trupei, asa cum o stiati din albumele precedente. Dar, chiar si in cazul lor, elanul irezistibil dublat de furia vocala a lui Damigeana au cedat locul unor interpretari mai variate si mai nuantate. Si aici iar aduc in discutie pe Trei sa-l vada, pentru ca mi se pare savuros tonul ingrijorat curios pe care M.S. povesteste pataniile lui nea Dirzu Costica si insufletirea isterica cu care, la final, Damigeana insista in favoarea rezolvarii situatiei respectivului personaj. Eu banuiesc ca ii e ruda, de se implica atit de mult emotional.

Subiectele au ramas aceleasi - armata, razboiul, Legiunea si societatea de rahat in care traim, plus o dedicatie lui Dumitru Prunariu. Versul si metafora mai schioapata din loc in loc, dar sunt destul de subtile si de inspirate incit sa nu-ti fie jena sa fredonezi vreun refren, ba chiar pe unele iti e mai mare dragul sa le reproduci. Citate ca "vine din Corbeanca/sa-i pipaie falca" sau "Mircea Vintila reales/imi pun un abtibild pe fes" n-au prea mare relevanta scoase din context, dar bagate, completeaza un tablou redat cu o finete plina de savoare.

Ce sa zic, la o asemenea eleganta sofisticata eu unul nu ma mai asteptam din partea unei trupe de old timeri, a carei dedicatie pentru metalul trv de factura para-militara parea de neclinitit. Curajul le-a fost rasplatit cu un album de metal modern si inspirat. Trei sa recunosc, baietii nu numai ca a' venit, ci m-a' si surprins.

Klawz Nota: 9